You are here: Home // Politic // Această ţară şi canaliile ei politice

Această ţară şi canaliile ei politice

Dacă în copilărie am trăit între faldurile cravatei roşii de pionier, poeziile Mariei Banuş şi rugăciunile spuse cu evlavie şi smerenie în faţa altarului bisericii în care am fost botezat, dacă în tinereţea mea visătoare speram ca ţara numită România Socialistă va fi cea mai puternică, cea mai frumoasă, cea mai fericită şi cea mai liberă dintre toate ţările lumii şi unde urma, potrivit documentelor de partid ale epocii, să trăiesc în voie, constat că la maturitate sunt cuprins de un devastator scepticism pentru că „Loviluţia” nu ne-a adus binele mult-aşteptat, iar acum, la vârsta a treia, ceea ce-i dramatic, m-am convins că trăiesc într-o ţară „capitalistă” furată, urâţită moral şi geografic, vândută pe bucăţi, secătuită de români şi guvernată cu sfidare, cu neruşinare, cu infantilism politic de către nişte canalii politice, ţară care nu a luat drumul Europei, ci pe cel al neantului.

Of!-ul meu, poate şi al generaţiei mele, a fost şi rămâne acela dacă românii au întors sau nu spatele patriei lor. Pentru că, eu, am fost învăţat de bunici şi de părinţi să rostesc până şi-n somn că iubirea de patrie este legea noastră. Acum, ca să rosteşti acest sentiment românesc şi ancestral este, iertare pentru vorbe, fie o ruşine, fie o împietate. Bucuria mea rămâne neumbrită, pentru că cei doi flăcăi ai mei au înţeles acest miraculos sentiment şi-l vor transmite mai departe viitorimii, prin urmaşii lor, cu puţin noroc, poate până la apusul vremurilor.

Să mă ierte patria mamă dacă prin ceea ce scriu torn şi ceva vitriol în cuvinte ori construiesc atâtea fraze cu mult năduf şi trimit totul, la foc cu foc, către diriguitorii vremelnici ai noştri, punându-le reputaţia în dificultate. Nu eu i-am obligat să se aşeze în capul treburilor statului. Dar, mai ştii, poate şi aşa, cu puţin năduf, cu puţină limbă ascuţită şi vitriol în cuvinte, să reuşim a mişca uşor, uşor reaua politichie din ţara mea.
Partidele politice şi guvernele din România, de la imensa trădare sângeroasă din decembrie 1989 şi până azi, au încercat o sumedenie de experimente, toate eşuate de-a binelea, cu intenţie precisă de a crea noul regim în care să se construiască minimalele condiţii economice, sociale şi politice normale, însă nu cu oameni noi, ci cu cadre provenind din fostul partid comunist, cu aceiaşi funcţionărime a administraţiei comuniste inflexibilă, intolerantă şi infuzată cu mentalităţi greu de înlocuit, cu un grad înalt de necunoaştere a sistemului politic liberal, toată această adunătură pestriţă şi bolnavă vroind să producă o schimbare rapidă, neştiind că se vor afunda într-o stare de tensiune prelungită, cu accente războinice chiar, între părţile angajate în „reconstrucţia României”, părţi poziţionate într-un echivoc continuu, ceea ce a dus şi condus la obturarea oricăror căi clare şi eficiente de redresare, pentru ca întreaga societate românească să se poată revedea eliberată, odată şi odată, de minciunile şi ipocrizia endemică a organismelor sale politice „nou născute”. România anului tridecafobic, 2013, trăieşte într-un balamuc scandalos, este târâtă către nicăieri de către nişte oligofreni şi golani politici.

Nu a existat zi de la Dumnezeu să nu se genereze crize politice de către aceşti oligofreni, de-şi zic, impropriu, lideri politici. Iar toate aceste convulsii politice debutează cu minciună, se afundă tot mai adânc în aceiaşi minciună şi sfârşesc în aceiaşi ordinară minciună, ţara aflându-se în imposibilitate de a fi guvernată.
În istoria sa politică, această ţară a trecut prin fel de fel de regimuri, care mai de care mai despotice şi mai democratice dar niciunul dintre ele nu a distrus-o mai vârtos cum a făcut-o regimul politic postdecembrist, ducând acest popor într-o fundătură greu de imaginat.

Naivul de mine, a crezut că alegându-se o cale parlamentară riguroasă putem repara toate rănile săpate adânc, de comunişti, în sufletul fiecărui român şi că vom trăi, aici, la noi acasă, o viaţă decentă, că vom fi eliberaţi de toate stafiile trecutului roşu, că ne vom primeni şi ne vom înălţa deasupra acestor suferinţe, că ne vom face loc spre un viitor fericit alături de celelalte ţări civilizate din Europa şi din lume, că vom continua drumul de acolo de unde ni l-au întrerupt cu brutalitate ciuma roşie.
Toată această aparenţă de democraţie românească, construită graţie unui parlament fesenist submediocru, a căzut pradă partidelor politice, care în loc să salveze o ţară au afundat-o, şi mai rău, într-o genune fără de sfârşit.
Tot românul şi-a încredinţat speranţa în promisiunile acestor partide, a căror putere a crescut, în mod vădit, odată cu trecerea timpului şi în loc să ne înnoiască, să ne întărească, să ne dea curajul de a gândi şi trăi normal într-o ţară normală, ne-au vândut, ne-au înstrăinat, ne-au trimis într-o junglă a ipocriziei, a minciunii, a instabilităţii, ne-a făcut de tot râsul în întreaga lume, iar obrăznicia şi cinismul lor au devenit atât de uriaşe încât ne sfidează prin ireconciliabilele lor lupte politice, duse fără niciun fel de ruşine în văzul lumii, gâlceava şi dihonia politică atingând cote alarmante, absurde chiar.

Acest permanent zăngănit de arme şi ură politică nu încetează sub nicio formă, fiecare partid, ascunzându-şi, perfid, murdarul comportament politic, pentru ca, în cele din urmă, cu aroganţă, cu ipocrizie şi cu o neostoită sete de răzbunare politică, să pregătească o nouă şi gigantică luptă de măsurare a puterii lor, în văzul întregii Europe, aceasta din urmă, neînţelegând o iotă din ce vor românii, încotro se îndreaptă ei şi cine sunt aceşti golani politici, autoconsideraţi a fi liderii noştri.
Toate statele foste comuniste, după eliberarea lor de sub comunism, au fost cuprinse de bucuria schimbării, trecând la redactarea de constituţii serioase, alegându-şi regimuri politice care să reprezinte dorinţele propriilor lor naţii, au fost preocupate intens de crearea unui climat politic adecvat, au trecut, deci, la un proces de legiferare sănătos, dar toate, absolut toate statele, au fost de acord că democraţia reală trebuie să triumfe şi să-i corespundă un sistem parlamentar de calitate – plebiscitar.

Într-o democraţie reală, guvernele adevărate şi politicienii adevăraţi au datoria de a construi calea celor care i-au ales către bunăstarea lor materială şi spirituală, adică să se străduiască, prin puterea ce le-a încredinţat-o poporul, să ofere comunităţii binele ponderat şi cel aşteptat.
De mai bine de două decenii, se observă că noi românii, cei cu dreptul de a ţine un buletin de vot în mână, odată la patru ani, suntem stăpâni pe destinele noastre o zi, sau două, adică într-un interval de timp cât întregul corp electoral este convocat pentru alegeri, moment decisiv, când individualismele politice se manifestă zgomotos în toate circumscripţiile electorale, solicitând voturile, şi când instituţiile statului, pe moment, nu mai există în toată substanţa lor, atunci şi numai atunci poporul devine, în mod real, arbitru.
Exact în acest moment critic şi astral pentru un popor, când arbitrează puterea, intervin partidele politice care manevrează masa electorilor, cu intenţia declarată de a pune mâna pe guvernare, adică pe acea putere din stat care de drept revine poporului şi această dorinţă de a lua puterea este cu atât mai puternică cu cât frica de a rămâne în opoziţie le alimentează voinţa de a nu rămâne în acest loc al ruşinii, loc unde rolul lor se mărgineşte la a dezavua puterea, a critica puterea şi a mai face zgomot la câte o manifestaţie politică prin pieţe, oboare, târguri şi teveuri de nişă, dar cu visteriile goale.

Iată cum ajung partidele politice să deţină puterea în virtutea încrederii de care se bucură în faţa alegătorilor, această încredere fiind păstrată spre a fi topită în programele lor de guvernare, cuiul lui Pepelea pe care-l găsim, spre neplăcerea noastră, în mai toate programele partidelor noastre politice – neiscusinţa transformării încrederii celor ce au ales, în programe politice, care să vină în sprijinul dorinţelor alegătorilor.
Şi pentru a-şi păstra cota de popularitate nealterată, considerând că aşa ar avea partidul o viaţă mai lungă, liderii, adică golanii politici, se dedau la tot felul de tertipuri şi promisiuni cum că vor realiza, vor face şi vor drege etc, lozinci în care nu cred nici măcar cei care le strigă de-al lungul şi de-a latul ţării.
Un partid aflat mai ieri la putere a pierdut din cauza „topirii mincinoase” a cotei de încredere câştigată în baza unor programe găunoase, lipsite de conţinut şi neatractive la electorat. Câştigătorii roşii au câştigat cu o puternică ofensivă a minciunii, se bucură de o cotă de încredere măricică, care Alianţă, acum, aflată la putere, minţind în acelaşi registru ca şi predecesorul perdant, au şanse crescute de a pierde, la rându-le.

Partidele româneşti roiesc şi se rotesc la putere, vezi Doamne, „cică alternează la putere”, promiţând şi minţind cu obstinaţie pretutindeni, fără să realizeze nimic, în realitate. Trebuie arătat, că această alternanţă la putere, tipic românească, se sprijină pe scheletul unei administraţii instabile, greoaie, neprofesională, politizată excesiv, ceea ce înseamnă dezastru pentru o ţară ca a noastră, cu un electorat confuz, depersonalizat, fără cultură politică şi indecis.
Constatăm că în viaţa politică a unor state cu democraţie consolidată, se construiesc programe complet diferite, oferind alegătorilor şi masei de simpatizanţi alternative şi nu promisiuni. La români, partidele trăiesc un paradox inadmisibil, dureros, criminal, în sensul că două sau mai multe partide au acelaşi program, conţinând o mixtură de idei şi probleme utopice, derivând din fostul pecere, servind, adeseori, doar interesele şi ambiţiilor unor lideri neisprăviţi politic. Daţi istoria politică recentă înapoi şi veţi descoperi o galerie plină de lideri politici măscărici şi incapabili, care şi-au făcut partide pentru satisfacerea propriului lor ego, guvernând cu spatele la popor.

Toate partidele politice româneşti, fără excepţie, au fost caracterizate de o pronunţată rea credinţă, pentru că a făcut electoratului promisiuni deşarte şi le-au depănat, la întruniri politice, un fel de poveşti stupide, promisiuni cu apă chioară, însemnând prosperitate fără de margini şi reforme nemaiauzite pe care, odată instalate la putere, partidele, nu le vor putea realiza, însemnând doar demagogia neocomunistă în stare pură.
Aluatul acestei demagogii are în compoziţia sa putredă drojdia mediocrităţii politicienilor, recrutaţi şi racolaţi din pleava propagandiştilor comunişti şi a bandiţilor cu bani furaţi din economia lăsată de izbelişte de către unii ca d-alde Iliescu, Roman şi Năstase, Constantinescu Milucă şi următorii. Dar cei mai periculoşi îi găsim pripăşiţi prin toate mediile profesionale – transpartinicii, alegând, funcţie de interes, anturajul unor golani politici cu care merg sigur către câştig, totdeauna prin prin fraudă politică, se înţelege.
Orice program de partid trebuie să ţină cont de „brand-ul naţiei” care a fost este şi va fi idealul său naţional, vitalitatea sa de a supravieţui în orice condiţii, ridicarea moralului său de a rezista în faţa unor ameninţări la adresa fibrei sale naţionale, promisiuni certe cu privire la viaţa individului şi a asigurării resurselor existenţei sale.

De peste două decenii, toate partidele fac reforme, neînţelegând că o reformă înseamnă îndreptare, eliminarea de anomalii şi nedreptăţi care impietează asupra bunului mers al naţiei către înainte. Adică programul de partid trebuie să se plieze pe marile interese ale statului într-un moment istoric şi trebuie construit cu atenţie absolută, cu subtilitate şi buna credinţă în reuşita fiecărui punct al său, astfel încât să reziste în faţa oricărui seism, oricărei furtuni politice provocate de marele vulcan activ care este naţiunea română.
Niciun partid postdecembrist nu a reuşit, până în prezent, să aşeze nevoile ţării pe o scală a urgenţelor şi priorităţilor, liderii de partid nevoind sau neştiind să aleagă între cele două, pentru a nu a compromite existenţa de acum şi din viitor a naţiunii.
Un program de partid trebuie să se armonizeze cu esenţa dorinţelor unei naţiuni, să conţină în desfăşurarea lui o viziune inspirată din trecutul şi prezentul nostru, să proiecteze un viitor predictibil, atractiv, să treacă atent şi cu prudenţă peste orice aderenţe particulare şi egoiste de partid, în scopul de a se menţine robust şi transparent, în scopul împlinirii unor exigenţe ale timpurilor ce va să vină şi, în aceste împrejurări, oamenii îl vor pricepe în întregul său, iar pentru cei ce nu vor cu încăpăţânare să-l priceapă, să-l impună cu argumente indubitabile.
Un program de partid, pentru a reuşi, nu trebuie să conţină generalităţi, demagogie şi banalităţi ci numai certitudini, iar când un lider de partid care ajunge la cârma statului nu ţine seama de interesul întregii colectivităţi şi se lasă „protejat” de mantia strâmtă de partid, devine preferatul unor inşi mercantili de partid, care-l manipulează cu drăgălăşenie, devine pătimaş, gălăgios, mitoman, un fel de ins folositor doar mahărilor penali din partid, adică devine un imens pericol pentru guvernare şi face un imens rău ţării sale.

Din nenorocire, România are o menajerie plină de asemenea animale politice, ineficiente, bolnave de putere, insolente şi agresive, incapabile de sacrificii în guvernare şi de ducere, la un final fericit, a unei acţiuni politice. Aceşti români din această ţară au devenit mitici şi mioritici aşteptând letargic, din nou, să treacă decenii peste decenii, poate, poate va apare din neant individul providenţial în stare să salveze naţia. La oiţe aşa de proaste nu va veni păstorul providenţial, ci poate vreun măgar schilodit de atâtea poveri ale stânei fără câini numită Românica.
Aceste canalii politice, care defilează zilnic prin puzderia de televiziuni năimite, au conduite care indica îngrijorătoare trăsături golăneşti, sunt tupeişti şi ranchiunoşi, gălăgioşi şi mincinoşi incurabili, călăii realităţii politice, mieluşei transfiguraţi în lupi, minţi bolnave trăitoare într-o realitate strivită de ura faţă de ţară şi tot ceea ce este românesc, plăsmuitori de ficţiuni şi vânzători de gogoşi butaforice, negustori falşi de imagini plăsmuite, plagiatori neruşinaţi şi semidocţi, agramaţi şi anagramaţi, bolovănoşi în limbaj, arată precum viermii în bălegarul vitelor bolnave, sau ca nişte oratori de carton inculţi şi bolnavi de fantasme populiste, trufaşi, autori şi coautori de rivalităţi iscate din orgolii şi invidie necontrolate, înfuriaţii de şi din nimic, sforari neîntrecuţi, „inocenţi ultragiaţi”, falsificatori de istorie, delatori şi trădători neruşinaţi, au faţă de limbrici nesătui, de briganzi înfumuraţi şi uzurpatori de putere, de rândaşi de grajduri pline cu mârţoage, de vechili în căutare de moşii puse la mezat.

Peste toate aceste comportamente tronează eternul şi fascinantul chip cominternist, de profesie delator şi criminal, fan ghevarist, Ion Ilici Gabriel Iliescu, tătuca loviturilor de stat şi autor de genocid, care se laudă peste tot, în cetatea cu proşti, că a fost fondatorul statului de drept. Eu zic, fără să greşesc, că tartorul Ilici a fost mentorul prim-haimanalelor roşii din FSN, PDSR, PDL, UDMR şi USL. Iar pe talibanii lui din Şoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff i-a îndemnat, sub deviza, „ cu sula în coaste spre viitorul luminos” , să mai tragă o lovitură de stat mascată pentru că, vorba aceia, această ţară este un maidan politic unde haimanalele politice îşi permit să facă orice. Căci, România ca o şpagă, a devenit, indiscutabil, maidanul politicii dâmboviţene.
Ce să-i mai spun acestui POPOR, decât că este atât de neruşinat şi laş, că se lasă dus de nas de golanii politici aciuaţi în corlata ciobanului Bucur, loc unde este tuns şi miţuit cu foarfeci de tablă, ca să doară, oridecâteori ridică botul, fără ca el, poporul, să scoată cel mai mic behăit.
Aşa îţi trebuie, poporule iubit! Să te tundă golanii vremii şi să te mulgă până ce n-oi mai putea să stai pe propriile-ţi copite!
Stimabililor golani şi borfaşi politici, nu puteţi masca faptele voastre ticăloase, nu puteţi orbi şi nici asurzi un întreg popor care încet, încet vă va pregăti sala de judecată şi de supliciu din care veţi ieşi condamnaţi pe viaţă de către un fel de cadiu nebărbierit şi înfuriat la culme.

Nu meritaţi a trăi printre noi, pentru că aţi devenit blestemaţii ţării noastre, aţi ajuns un fel de atleţi de circ ai ipocriziei absolute şi a insultei deşănţate, sunteţi banali, lineari şi lipsiţi de un meschin de mic dram de civilitate, sunteţi dedicaţi trup şi suflet iresponsabilităţii, imoralităţii şi minciunii politice absolute, lipsindu-vă tactul şi măsura în orice întreprindeţi, aţi devenit inşi cu serioase probleme de aderare la realitatea politică, sunteţi inşi cu un nesperat apetit pentru viziuni lipsite de proporţii, idei şi ipoteze nedesluşite, sunteţi încarnarea haosului absolut, sunteţi lipsiţi de minima inteligenţă şi fără niciun fel de caracter, semănaţi cu arhanghelii răului, urlaţi aiurea cu nesăbuinţă într-o retorica a invectivelor dintre cele mai murdare, alese la nimereală din subsolul imund al limbii române.
Aţi devenit parşivii politici şi un fel de papagali jumuliţi de prin târgurile orientale, v-aţi tras feţe schimonosite de saltimbanci cu ştaif, arătând pompoşi, bombastici şi imaturi, aroganţi şi inconsistenţi, narcisişti şi insolenţi, demagogi şi indolenţi, ridicoli şi obtuzi.
Sunteţi un fel de clowni pugilişti, deliranţii borfaşi din lumea barbugiilor, şmecherii coteriilor politice, ciocănarii loviturii de stat, triumfalişti bezmetici şi fanfaroni inutili, ranchiunoşi precum leproşii, labili precum internaţii de la Bălăceanca, agresivi precum vacile nebune, arătaţi ca nişte tivgi de mort sunând a gol, înfipte în gâturile voastre lungi, care unduiesc nesigur, pe sub toate cupolele palatelor noastre politice, precum puii de năpârcă în căutare de pui de vrabie căzuţi din cuib.
Iar peste această uriaşă armată de golani politici vine, în ritmul psalmilor muzicii bizantine, afon cântată, o altă armată, mirosind a tămâie şi ulei, mai lacomă şi exagerat de mercantilă – armata sutanelor negre, armată de lăcuste ciumate, cruciate care, la semnul generalului lor cu gradul de „Preafericit”, goleşte, cu miluirile lor trufaş-cădelniţate, buzunarele săracilor români, evident, contra unor promisiuni mincinoase, rostite de două milenii cum că pe lumea cealaltă vor întâlni fericirea veşnică şi mântuirea lor. Vezi uriaşa masă absurdă a mizericordiei de tip medieval ce a invadat fanatic Mitropolia Iaşilor, masă care a oripilat nu numai o lume întreagă, ci orice om de bun simţ.

Ca ţară cu pretenţii europene nu avem nevoie de un asemenea circ naţional cu iz religios.Şi mai vrem progres,civilizaţie, democraţie şi mai multă Europă.
Aceşti golani politici care conduc şi vor să conducă România încă zece ani de acum încolo trebuie să dispară cât mai curând. Dacă nu suntem capabili, ca popor liber şi mândru de originea noastră, să scoatem legea care să asaneze politica şi politicienii acestei ţări, dacă nu vom avea curajul de a trimite această biserică ipocrită şi murdară de păcatul lăcomiei acolo unde-i este locul, adică în iadul purificării, dacă nu vom distruge această cârdăşie dintre politică, dinupăturicii postdecembrişti şi armata de sutane negre, nu avem decât şansa de a rămâne mulţi ani sclavii propriei noastre laşităţi, propriei noastre slăbiciuni şi inconştienţe şi an de an vom asista la un geamăt prelung, la un vaiet sfâşietor naţional din cauza imensei prostii care s-a aşternut peste ţară, ca un zăbranic sufocant. Fiindcă această imensă prostie, la un moment dat, va începe să doară al dracului de mult şi-atunci să te ţii ţipete de groază.

Aşa că, dragii mei români laşi, alienaţi de politica năucă dâmboviţeană, fanatizaţi public de SRL-ul lui Daniel Preafericitul şi scanaţi zilnic de „multinaţionala” „Ochiul şi Timpanul” a ambasadorului Maior, plângeţi până vi se vor usca ochii de lacrimi, căci nimeni nu vă va mai crede şi nimeni nu vă va ocroti, ci poate doar groapa adâncă a morţii, urât căscată, în care veţi intra nemântuiţi, dar bine verificaţi, fişaţi şi bine jumuliţi. Doar aceasta, groapa, vă va rezerva dreptul de a dormi fericiţi în patul sacru şi rece al veşniciei.
Pax vobiscum!

Autor: Prof.univ. dr. Gen(r) Stan PETRESCU Publicat în Ziarul Ziua Veche

Tags: dan petrescu

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.