You are here: Home // Coltul teparului, Justitie // Averile ascunse de infractori pe numele rudelor vor putea fi confiscate si în România

Averile ascunse de infractori pe numele rudelor vor putea fi confiscate si în România

O nouă prevedere adoptata de Consiliul European arată că averile ascunse de infractori pe numele rudelor vor putea fi confiscate si în România. Directiva a fost adoptată si de Parlamentul European, la sfârşitul lui februarie,  în urma unui raport sustinut de Monica Macovei.


Confiscarea nu este folosită în toate statele membre, iar legile la nivel naţional sunt inegale”, a  precizat Macovei.
Potrivit noii Directive, averile infractorilor vor fi confiscate mai usor în toate statele membre, iar confiscarea extinsă se va aplica în cazul mai multor infractiuni decât înainte: coruptia activă si pasivă în sectorul public si privat, precum si coruptia oficialilor din UE si din statele membre,  participarea la o retea de crimă organizată, pornografia infantilă, criminalitatea informatică si  orice infractiune pentru care legea prevede închisoarea de minimum 4 ani.
În plus, confiscarea de la terti este posibilă atunci când bunurile sunt transferate gratuit sau sub pretul de piată sau când cel care dobândeste bunul stia sau ar fi trebuit să stie că scopul transferului sau achizitiei a fost de a evita confiscarea.
Directiva prevede, de asemenea, confiscarea extinsă a veniturilor care nu se pot justifica legal.
Dacă, de exemplu, o persoană este condamnată pentru o sumă mică din cauza traficului de droguri, dar nu poate justifica averea sa, aceasta va putea fi confiscată, judecătorul prezumând că provine tot din trafic de droguri.
Confiscarea de la terti reprezintă, de asemenea, o noutate, în condiţiile în care grupurile de criminalitate organizată transferă bunuri si bani către terte persoane, în scopul de a evita confiscarea. Dacă o persoană acumulează venituri prin infractiuni, apoi vinde sau pune pe numele altora aceste venituri, confiscarea se va putea face dacă bunul se vinde sub pretul pietei, se donează sau există indicii că nu a fost o tranzactie reală.
Documentul face referiri şi la reutilizarea socială a bunurilor confiscate, ce vor putea fi folosite în interesul comunitătilor afectate, în scopuri sociale, sau pentru cumpărarea de masini sau alte echipamente necesare în lupta împotriva marii criminalităti.
După aprobarea Consiliului, statele membre au la dispoziţie 30 de luni pentru a transpune Directiva în legislaţiile naţionale.

 
Luiza Vasile                                          Publicat    in ziarul Cotidianul
Detectivul de serviciu

Tags: confiscare averi

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.