You are here: Home // Justitie // Ce obligatii au parintii care pleaca la munca in strainatate

Ce obligatii au parintii care pleaca la munca in strainatate

Începând din 04. oct.2013, părinţii plecaţi la muncă în străinătate vor fi amendaţi dacă îşi lasă copiii singuri.


Părintii care pleacă la muncă în străinătate si îsi lasă copiii minori acasă sunt obligati să desemneze o persoană majoră din familie, care să se ocupe de întretinerea acestora pe toată perioadă absentei lor, se precizează într-un act normativ nou.
Dacă acestia nu vor face acest lucru, vor fi sanctionati cu o amendă cuprinsă între 500 si 1.000 lei.

În notificarea înaintată către cei de la asistentă socială, părintii trebuie să specifice în grija cui îsi vor lăsa copilul.
Astfel, acestia vor trebui să desemneze o persoană din familia extinsă (rudele până la gradul IV inclusiv, de exemplu unchi, mătusi, veri, bunici), care să aibă minimum 18 ani si care să îndeplinească conditiile materiale si garantiile morale necesare cresterii si îngrijirii unui copil, se precizează în documentul citat.
De asemenea, instanta va dispune delegarea temporară a autoritătii părintesti către persoana desemnată de părinti, pe durată lipsei acestora, dar nu mai mult de un an.
La rândul sau, persoană căreia urmează să îi fie delegată autoritatea părintească urmează să-si exprime acordul, personal, în fata instantei, printr-o cerere care va fi solutionată în termen de trei zile de la depunerea acesteia.
Mai departe, instanta se va pronunta printr-o hotărâre care va cuprinde mentionarea expresă a drepturilor si îndatoririlor care se deleagă si perioada pentru care are loc delegarea.
Odată ce instanta hotărăste delegarea drepturilor părintesti, persoana în sarcina căreia cad îngrijirea si cresterea copilului trebuie să urmeze, obligatoriu, un program de consiliere, pentru a preveni situatii de conflict, neadaptare sau neglijentă în relatia cu minorul, se arată în noile reglementări.
Instanta de judecată va comunică o copie a hotărârii de delegare primarului de la domiciliul părintilor sau tutorelui, precum si primarului de la domiciliul persoanei căreia i se acordă delegarea autoritătii părintesti.

Un act normativ care cuprinde masuri clare privind protectia copiilor ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate a intrat in vigoare:
Legea nr. 257/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013.

Detectivul de serviciu

Tags: capsunari, ce obligati au parinti care pleaca la munca in strainatate, delegarea aut parinteasca cand parintii sunt plecati, cerere pt parinti care vor sa plece in strainatate

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.