You are here: Home // Dezvaluiri, Servicii secrete // CIOBURI DE ADUCERI AMINTE (3)

CIOBURI DE ADUCERI AMINTE (3)

 

 

 

 

 

 

POEM

Cine ne înjura Ţara                               Să n-aibă de doruri parte
Fie blestemat… să fie                           Printr-a lumilor destine!
Apăsat cu munţi de aer                       Cine glia mea mi-o rupe
Pîna-n meagra vesnicie!                     Si-n felii de jind o-mparte,
Neamul cine-mi ponegreşte,            Să nu aibă loc de-o cruce
Ars de ură şi de patimi,                       Şi de prunci să n-aibă parte!
Cînd o fi şi el să plîngă,                        Glia, limba, neamul, ŢARA,
să n-aibă-n pupile lacrimi!                 Ţara, neamul, limba, glia;
Cine limba-mi ponegreşte,                Sîntem un popor ce zboara
Rătăcind prin lumi străine,               Peste vremuri – ROMÂNIA!

George Filip – Montreal

,,Nu permitem celor care
Se pretind aici stăpîni,
Să ne calce în picioare
Demnitatea de români
Căci în ţara românească
Nici un ins minoritar
N-are dreptul să clintească
Borna noastră de hotar “

 Elena Anghel

                                                            COPILUL CU BUCHETUL DE FLORI

Determinarea de a aşterne aceste rînduri este fundamentată de cele petrecute în prima decadă a lunii în legătură cu arborarea unor însemne neconforme pe clădiri ce adăpostesc instituţii oficale, fundamentale ale statului român si înverşunarea cu care concetaţeni ai noştrii de naţionalitate maghiară, unşi în funcţii importante în stat de catre cetaţenii României şi în baza Constituţiei României, cum  motivau ei necesitatea, utilitatea şi oportunitatea acestor arborări. Constat, evident fără surprindere, că ceardaşul  capetelor înfierbântate respectă aceeaşi partitură scrisă în urmă cu sute de ani adaptată ţinutului transilvan.
Trăitor de ani buni în sud- vestul României am directe,  adînci şi puternice rădăcini în Maramureş , în imediata vecinătate a Ţinutului Dacilor Liberi şi-n Ţara natală a lui Grigore Pintea, zis VITEAZU, adică Ţara Lăpuşului, mă supun imboldului de-a rascoli puţin trecutul nu prea îndepărtat al traiului din zonele originii mele.
Părinţii mei îşi au originea, şi-au dus traiul şi au trecut la cele veşnice pe muntele  Preluca, cel mai mic şi mai bătrân munte din lanţul munţilor Maramureşului. După preluarea Ardealului de Nord, în septembrie 1940, de către Ungaria Hortistă ca urmare a dictatului de la Viena , armata maghiară a organizat tineretul din România ocupată în detaşamente de PREMILITARI , – levente`- după propriul model.  Pe muntele Preluca, în apropiere de vf. Florii există o poiană numită Rântaş, cu o suprafata de circa două  hectare pe care copiii români de peste 18 ani au fost obligaţi să o are, fiind înhămaţi la plug de către jandarmii unguri (tabory csenderi) care, evident îi îndemnau la muncă ,,cu biciul”. Oare acest lucru se poate uita?! Cum mai poate românul român să suporte neobrăzarea revizioniştilor, iredentiştilor şi a cozilor lor de topor.

În urmă cu cîţiva ani, în lada de zestre a bunicii unui bun prieten din Maramureşul Istoric , am găsit o publicaţie din anul 1940, în limba maghiară în care se elogia ocuparea Ardealului de către Ungaria iar o fotografie reprezenta momentul în care un copil localnic înmâna flori ofiţerului hortist care conducea trupele de ocupaţie ce urmau a forma garnizoana din Sighetul Marmaţiei. Acest copil era din localitatea Petrova, cu populaţie de naţionalitate maghiară şi se numea HRICZAN MICLOŞ.
Investigînd ulterior evolutia copilului cu florile , nu mică mi-a fost mirarea să aflu că , după un timp, atunci cînd şi-a făcut buletinul se numea HRIŢAN NICOLAE evoluînd, apoi, pe scara socială pînă la funcţia de şef al Inspectoratului Judeţean Maramureş al Ministerului de Interne,  funcţie pe care a deţinut-o pînă în anul 1981.

În acel an, ,,o mână” de inimoşi slujitori ai Securităţii Naţionale au documentat cum colonelul HRIŢAN NICOLAE făcea parte dintr-o rezidenţă informativă sovietică condusă de dr. ing. Gabrian Valeriu, fostul director general al Centralei Minelor si Minereurilor Neferoase Baia Mare. La întilnirea pe care cei doi au avut-o in ziua de 01 mai 1981, cel din urmă îi atrăgea atenţia primului că nu şi-a îndeplinit sarcinile ce-i fuseseră trasate la întîlnirea anterioara fapt care ,,va stîrni furia” şefilor lor şi trebuie să facă eforturi sporite pentru a-şi îndeplini, pe viitor , sarcinile.
Urmare acestor isprăvi cei doi au fost destituiţi din funcţii şi , pînă la pensionare, HRIŢAN NICOLAE a fost trimis şef al biroului de securitate din Sighişoara iar GABRIAN VALERIU şef serviciu personal în  Ministerul Minelor si Geologiei.

Fiindcă m-am referit la ziua de 1 mai mi-am amintit cum şi înainte de 1990 unii cetaţeni români de naţionalitate maghiară încercau să arboreze ori expune, uneori atent disimulat, simboluri ale Ungariei, cu ocazia sărbătorilor naţionale ale românilor ori a unor mari sărbători religioase cu puternic impact în rîndul credincioşilor ortodocsi.
Arborarea steagurilor , eşarfelor ori cocardelor era prevenită, de cele mai multe ori, în moduri din cele mai diverse şi discrete. Ambiţia de expunere a simbolurilor Ungariei mergea pînă acolo încît la magazine alimentare, magazine de tesături şi stofe, la restaurante conduse de conaţionali maghiari se aranjau mărfurile şi ambalajele – cum ar fi navetele cu sticle, în culorile drapelului Ungariei.
Şovinii, iredentiştii, revizioniştii actuali îi acuză pe români de intoleranţă si acţiuni de deznaţionalizare a minoritaţilor, mai cu seamă a maghiarimii din Transilvania. Cum doamne de uită că în epoca comunistă (implementată în România exclusiv de alogeni – evrei, unguri şi ţigani unguri – ) în zona serviciilor şi alimentaţiei publice unde angajaţi erau de nationalitate maghiară, românii erau cu greu sau deloc serviţi.

În anii `80 am dat peste documente din care rezulta că în Transilvania se petreceau acţiuni de maghiarizare a românilor.
De exemplu, la naşterea unui copil într-o familie de români, în comunele unde secretarul primariei era etnic maghiar, copilul era înregistrat  şi i se întocmea certificat de naştere cu nume tradus în ungureşte, (GORGY, IANOŞ, IŞTVAN     etc.) mizîndu-se pe faptul că tatăl, care de regulă mergea să înregistreze noul născut era marcat de eveniment, cu multe grade de palinka în organism, nu va băga de seamă eroarea.
Se întîmpla ca pîna la 14 ani, când copilul îşi făcea buletinul de identitate să nu fie sesizată fapta, moment în care părinţii se revoltau, secretarul îşi cerea scuze  sfătuindu-şi petentul să se adreseze instanţei de judecată pentru îndreptare.

Ţaranul român renunţa, în  cele mai multe cazuri, la acţiune considerind-o prea complicată şi o pierdere de vreme. Respectivii copii erau înregistraţi şi la biserică cu complicitatea preotului catolic, reformat etc. Numarul ,,minoritarilor,, unguri era crescut şi în procesul casatoriilor mixte.
Deşi, de regulă, familiile hotărau, de comun acord, să fie oficiată cununia religioasă la biserică românească (ortodoxă sau greco – catolică) , dupa un timp la presiunea clanului minoritar se oficia şi cununia în biserica acestuia , cei doi soţi fiind înregistraţi de naţionalitatea şi religia acestuia.
Mă dor cuvintele preotului protopop Florin TOHĂNEAN, trăitor şi slujitor în secuime: ,,aici dacă nu ştii ungureşte, ori inveţi, ori pleci. …..dacă în 1918 aveam conducatorii de azi, la această oră vorbeam toţi ungureşte. Marea Unire n-ar mai fi existat”.
De ce oare ultimii 23 de ani nu au creat oameni politici ci doar politicieni! Aş vrea ca toţi oamenii lumii să traiască  SINE IRA dar mai cu seama în ţara mea. Toate acestea ar fi posibile dacă statul căruia-i plătesc impozitele şi-ar reveni la drepturile şi îndatoririle sale ca autoritate executivă. Românii şi ungurii de condiţie socială normală se înţeleg, trăiesc în armonie iar marile sărbatori religioase  sunt respectate, celebrate de două ori.  De ce oare pe ROMÂNI nu-i caracterizează perseverenţa în slujirea unei idei ori apărarea unui interes major, aşa cum procedează concetăţenii noştrii de naţionalitate maghiară?

Faptul ca minţile înfierbintate ale ungurimii au acţionat planificat, organizat şi cu perseverenţă de-a lungul unui pre(a) lung şir de ani o dovedeşte şi faptul că în pregătirea lui DECEMBRIE 1989, în luna septembrie a aceluiaşi an,  trei prelaţi din Austria şi-au întrerupt circuitul turistic rutier în România la viaductul mehedinţean Vîrciorova pentru a continua turismul pedestru având drept ţintă identificarea vechilor borne de hotar ale fostului imperiu austro – ungar. Unul din prelaţi, maghiar la origine, s-a dovedit a fi fost iniţiat ca membru al Rotary Club în camera rituală din mănăstirea MARIA LUGAU situată în Tirolul de Sud austriac, în momentul prezenţei sale în România avînd o importantă funcţie în ierarhia organizaţiei.
Apoi, nu trebuie să uităm că în 1990, la inaugurarea Băncii Europene pentru Investiţii, preşedintele de atunci al consiliului de administraţie a declarat public ca ,,interveţtiile acestei bănci se vor opri în răsărit- la graniţele catolicismului”,  adică, în traducere liberă, aproximativ pe crestele Carpaţilor româneşti, în limita graniţelor fostului imperiu austro-ungar.

Lt. Col.(r) Ioan MICLE

Tags: borne austro ungara, amintiri despre revolutie, maria lugau biserica

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.