You are here: Home // Actualitate, Coltul teparului // Cornu (l), laptele si mierea, de la R. A. A. N, vor fi platite de simplii cetateni

Cornu (l), laptele si mierea, de la R. A. A. N, vor fi platite de simplii cetateni

Pe 15 august, românii sărbătoresc Sfânta Maria. Acum îi zice nedeie, pe  acolo pe unde oamenii au adoptat-o ca pe o zi însemnată pentru aşezarea lor. Pe vremuri i se spunea rugă. Adică, întîi credinţă şi pe urmă chef. Ei, severinenilor, pînă aici v-a fost. Cornu (l), laptele şi mierea, de la R.A.A.N vă va intra în decont.  Pentru ce au supt căpuşele politice de-a lungul vremii, onorabilii consumatori sunt buni de plată, cu asupra de măsură.

Un comunicat…”foarte important”

Şefii asociaţiilor de locatari, mari maeştri în învârtirea hârtiilor, dau de veste (ne)onorabililor plătitori că îi vor lăsa cu nădragii în vine şi fără chiloţi. Pe 17 august, se opresc instalaţiile de la Romag Termo, din motive de insolvenţă, şi ca atare, cei care au datorii mai mari de 1000 de lei, trebuie să la achite până în ziua de Sfânta Maria. Altminteri, vor fi chemaţi în judecată şi „ daţi executorilor pentru executare silită”. Intr-o asemenea situaţie, vor fi obligaţi să plătească penalităţi şi „un comision de 10 la sută”. Din ce şi pentru cine ? Căpuşile bătrâne, care au găsit la R. A. A. N, ştiu răspunsul la întrebare.

Furt sânge din belşug şi pe gratis pe toate palierele

La Regia Autonomă Pentru Activităţi Nucleare s-a furat pe toate palierele, de către toţi aflaţi vremelnic la putoare, pardon !, putere. Transportul cărbunelui, furnizorii de marfă proastă, închirierea unor utilaje, executarea anumitor lucrări s-a făcut cu dedicaţie. După Legea lui Ohm. Fii om cu mine, ca să fiu om cu tine! Că doar nu oricine se putea vântura prin bătătura hoţilor cu ştaif!

Legea lui Ohm de la R. A. A. N

Transportul cărbunelui a fost încredinţat unor firme private. Şi nu orice firmă. Au fost alese firme, nu vă gândiţi la licitaţie, ai căror patroni înţelegeau fost bine comandamentele politice. Şi cum plata se face la tonă/kilometru s-au găsit trasee cât mai lungi. Motivele nu mai interesează, banii s-au consumat ! Pentru cei care livrau cărbune la R. A. A. N, analiza mărfii se făcea la plasă. Normal că era bună, da ce-i care dădeau acceptul pentru intrarea în depozit ştiau că va intra un altfel de produs, pentru că, în loc să fie păstrate 15 zile, analizele dispăreau a doua zi. În ceea ce priveşte închirierea de utilaje, condiţiile erau aceleaşi. Este semnficativ „necazul” invocat de celebtul Constantin Popescu, de la Orşova,, mebru al celebrei triplete Duicu-Ponea- Popescu. Într-o discuţie cu contabila de la firma lui, interceptată de D. N. A, el  se văicărea : „M- a dat jos şi RAAN-ul ăsta, mă!  Eu, în vara asta, n-am făcut nimic la RAAN! Anul trecut aveam pe ei… câte două sute, două sute douăzeci de milioane pe lună. Erau nişte bani frumuşei. Mă târam pe acolo pe la cărbune, mai nu ştiu ce… Deci aveam aşa… mai cu o volă… ce-am  mai lucrat, tot timpul anului, pri TERMO…” A dracului Wolă, ce cupă de partid de stânga avea!

Marfă proastă şi preţuri de lucrari, tot după legea lui Ohm.

În iunie 2007, a fost contractată cu Grup Star Import Export, Societate unor rromi din Strehaia, cantitatea de 100.000 de tone de cărbune. Rromii nu au apucat să livreze decât vreo 42.000 de tone de… şlam cărbunos, dintr-un depozit industrial din apropierea Reşiţei. Ei au creat un prejudiciu de vreo 3 milioane de lei, prejudiciu pus doar în cârca lor. Că doar ei făcuseră analizele şi tot ei băgaseră în depozit, fără voie de la nimeni, respectiva cantitate de… pământ asortat. Cel puţin aşa am înţeles din descinderea poliţiştilor de la Antifraudă, cu nelipsitele ochestre de alămuri din Strehaia, la celebrele Palate cu turnuleţe. Pentru că anchetatorii au depus armele la poarta acestora şi gata. Nimeni de la R. A. A. N nu este vinovat. Cu  toate că … maestrul de ceremonii de la cea vreme al I.P. J Mehedinţi, Ştefan Ponea, spunea că s-a deschis o anchetă şi la R. A. A. N care urma să stabilescă dacă cele 42.000 de tone de şlam cărbunos au fost verificate şi dacă în afacere sunt implicaţi şi angajaţi ai R. A. A. N. După care s-a lăsat liniştea, deoarece Ştefan Ponea era aghiotantul civil al lui Adrian Duicu. Cât priveşte jaful prin lucrări neexcutate, dar cu multe decontate, cel mai tare este Georgică Cornu, patronul CONFORT  S.A. Prin anul 2009, acestuia i s-a încredinţat lucrarea care avea ca obiect : „Furnizarea, montarea şi punerea în funcţiune a instalaţiei de evacuare în şlam dens în cadrul R. A. A. N- Sucursala Romag Termo”.  Valoare contractului a fost de peste 165 de milioane de lei, dar prin acte adiţionale în valuri a juns la mai mult de 341 de milioane de lei. Ingineriile financiare sunt greu de priceput de către neiniţiati, dar ele se găsesc într-un raport al Curţii de Conturi a României- Camera de Conturi Mehedinţi. Un lucru este cert. Instalaţia respectivă nu este în stare de funcţionare, iar cu concursul celor doi administratori, judiciar şi special, întrucât Regia se află în insolvenţă, care au mers pe principul filozofic „pantha rei „ , Georgică Cornu este… boierul creditorilor R. A. A. N, cu creanţă în valoare de peste 881 de miloane de lei ! Dacă o recuperează, poate să o mai pupe o dată pe Marina Almăşan !

De Sfânta Maria, blestem în loc de rugă

Conform avertismentului, dacă până la Sfânta Maria severinenii nu îşi achită datoriile la TERMO vor fi chemaţi la strâmbă judecată. Adică, vor fi obligaţi să plătească furturile altora, ascunse bine în preţul gigacaloriei, preţ care este mai mare la Turnu Severin decât în Capitală sau în Cluj Napoca. Peste ei se va abate blestemul votului. Dacă o vor face, se vor ruga degeaba. Cornu(l), laptele şi mierea, de la RAAN, îl vor plăti simplii cetăţeni.

Nae Detectivu

 

Tags: grenat cu lap dela strehaia, furnizarea laptele si cornu pe orastie-simeria, „furnizarea montarea şi punerea în funcţiune a instalaţiei de evacuare a cenuşii în şlam dens

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.