You are here: Home // Uncategorized // Din păţaniile unui judiciarist… 1.Tupeu… sau nebunie?!

Din păţaniile unui judiciarist… 1.Tupeu… sau nebunie?!

 

Ce puteam să zic ?  Aveam senzaţia că pică tavanul pe mine. Mai ales când am aflat că are numai 16 ani, mi s-au tăiat picioarele. Fugită de la părinţi şi minoră?!  Că minţise atât de frumos şi eu crezusem, asta era altceva. Şi cu toate astea de ce n-aş fi crezut-o?! Comandantul stăruia şi el să afle adevărul. Insista chiar.

- Cred că este o confuzie, motivez cu tărie. Nu-i cunosc pe aceşti oameni şi nu înţeleg de ce mă învinuiesc. Sunt sigur că nici ei nu mă cunosc.  Siguranţa şi argumentele cu care parasem, i-a făcut pe părinţii fetei să dea înapoi.

-   Tot ce v-am spus am aflat de la vecinul nostru, susţineau părinţii fetei. O să-l mai întrebăm odată.

Comandantul nu le-a dat răgaz să revină.

-   Voi ordona o anchetă şi am să vă comunic rezultatul. Şi am rămas singuri.

-   Băiete, ce este adevărat şi ce nu din tot ce au spus aceşti oameni? Fii sincer!

Ce puteam să spun? Că e o confuzie, că nu-s vinovat şi câte altele. A cerut să vină la el cpt. Stăncioiu, ordonându-i să facă verificările. Colegul meu, mai în vârstă cu câţiva ani ca mine, m-a luat deoparte, jenat de ceea ce urma să întreprindă, rugându-mă să-l scot din impas. Amănuntele întâmplării nu l-au convins, aşa că mi-a cerut să i-o aduc din pământ, din iarbă verde pe blondă. De unde? Dacă mă căuta din nou ar fi fost posibil, altfel n-aveam cum.

Deşi blonda nu m-a mai căutat, după patru zile sunt chemat din nou la comandant. Acolo, să leşin: blonda, părinţii ei şi cpt.Stancioiu. Până aici ţi-a fost nenicule. Blonda povestea comandantului cum se derulaseră faptele. Mă resemnasem şi aşteptam verdictul. Ea spunea:

-         Domnule comandant, părinţii ăştia ai mei sunt nebuni! De aia am fugit şi de –acasă. De răul lor, şi vărsa lacrimi cât boabele de fasole, de ţi se rupea inima nu alta. Cum să-l acuze pe domnul Tudor, sau cum îl cheamă, că nu l-am văzut în viaţa mea. De auzit, am auzit că este un om cumsecade, dar cum să spună că m-a sechestrat, pentru că eu nu l-am văzut până astăzi. Nu sunt normali, uitaţivă la ei. Fug oriunde în ţară, dar la ei nu mă mai întorc.

Pe moment am răsuflat uşurat. Comandantul era furios.  Şi izbucni:

- Îmi blamaţi ofiţerii? Stăncioiule, scoate-i afară şi dă-le câte-o amendă , să o simtă!

Eu aşteptam să-mi zică ceva, nu puteam scăpa fără o muştruluială.

-   Mă Tudore, mă băiete, bună este, mă! Cred că şi eu mai în vârstă călcam pe bec, dar tu mai tânăr, şi îmi făcea complice cu ochiul, dându-mi de înţeles că pot pleca liniştit. După două săptămîni blonda m-a căutat din nou.

-         Ştiu că ţi-am făcut mult rău, se justifică ea.

Cu toate că nu m-a îmbrobodit nimeni în felul ăsta, lucru ce i l-am spus şi am rugat-o să-mi spună de ce a dat buluc peste mine în birou. Eram şi furios, dar şi revoltat.

-                           Ştii, într-o seară la barul hotelului “Parc”, “fetele”, vreo şase la număr, făceau pariu că nu “pici” la niciuna, că te ţii tare şi nu poţi fi corupt de femei. Nu ştiam cine erai şi cum arăţi, dar fetele m-au atenţionat şi au făcut pariu pe 100 de mărci că nu pici! Asta este totul.

Mă uluise. Din ziua aceea am rămas buni amici. Sigur, pentru mulţi pare o scenă de film. Nu. Personajele sunt reale şi de necontestat.

Va urma

Dumitru  TUDOR

Tags: judiciarist, povestiri adevarate

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.