You are here: Home // Dezvaluiri // Evenimente nescrise în Jurnalul „revoluţiei” din Mehedinţi (I)

Evenimente nescrise în Jurnalul „revoluţiei” din Mehedinţi (I)

„Libertate, egalitate, fraternitate!” Sloganul Revoluţiei franceze şi-a produs efectul şi în decembrie 1989, în România. Liberi, românii mai înfigăreţi, cu de la sine voie, au spus tot ce le venea la gură, depre ei, despre unii şi despre alţii. Fraternitate, cât cuprinde. Se îmbrăţişau românii, de parcă îşi luau adio. Unii şi-au şi luat. Până şi Gavroche a fost reînviat. Trăiri spontane, acţiuni spontane, adică fără nici un dirijor.  Aşa se străduiau să-i convingă pe români urmaşii prin vremuri ai lui Danton şi ai lui Robespierre. S-au format , în numele poporului, tribunale, s-a aranjat şi o execuţie şi cu asta „boborul” a îndrumat… poporul  pe calea fericirii. Pentru scurt timp. Deoarece puţini au urcat repede în ierarhia socială, iar cei mai mulţi au rămas doar cu elanul… revoluţionar al acelor zile.  Sau cu o piatră de mormânt. Tot un român a scris că egalitatea nu este pentru căţei şi, aşa cum s-a dovedit în trecerea vremii, pe minciună nu se poate pune temelie pentru nimic. Şi pe la Mehedinţi, cei implicaţi în evenimentele din decembrie 1989 susţin spontaneitatea mişcării pentru libertate şi democraţie. Oare ?

Hai să vedem ruşii !

Mă invită unul. Şi ne-am dus. Spaţiul dintre BIG şi magazinul Decebal nu arăta ca astăzi. Acolo, vreo 20 de maşini Lada Samara. Turiştii ruşi sau mă rog sovietici,  campaseră şi intenţionau să treacă în Serbia, deoarece nu vroiau să moară în revoluţia din România. Erau nişte plăvani şi nişte muieri cam prea veseli pentru unii cărora le era frică de doamna cu coasa. Au cerut celor de la Front, cum se spunea atunci noilor autorităţi,  să-i ajute să treacă în grabă, fără control, prin Vama Porţile de Fier I, ca să nu-i ajungă din urmă gloanţele teroriştilor. Ceea ce s-a şi întâmplat, dar nimeni nu recunoaşte. În vama sârbească nu  au fost controlaţi, dar nici n-au trecut mai departe. Au revenit în România şi au luat calea Craiovei. Pe podul de la Brădeşti au fost blocaţi de vehicule ale armatei. Nu s-au supus somaţiei şi s-a deschis focul asupra lor. Una dintre maşini, aerisită de cîteva găuri de gloanţe, a ajuns, a doua zi dimineaţa, în faţă la Parc Hotel.

Împuşcat în Dolj, mort la Severin

Rănitul a fost transportat la Spitalul Judeţean, unde şi-a încheiat socotelile cu viaţa. Informaţia a rămas multă vreme la stadiu de zvon, până ce, la una din campaniile electorale, medicul care l-a îngrijit a oferit public amănunte. Din câte reuşise să afle, victima luptase în  Afganistan şi se… relaxa prin România. În spital, a primit şi vizita ataşatului militar al ambasadei  Uniunii Sovietice la Bucureşti. Cum a ajuns prin zonă, nu se ştie. Alte amănunte nu se mai cunosc, întrucît medicul a plecat şi el în altă lume. Nimeni nu a  adus lămuriri nici în ceea ce priveşte o posibilă legătură între grupul de la magazinul Decebal şi ruşii descoperiţi, întâmplător, în urma unui accident de circulaţie, în zona Butoieşti, care aveau în autoturism uniforme de ofiţeri ai armatei române şi o cutie cu capse pirotehnice.

Întoarcere în timp

Cei pe care memoria îi ajută să se întoarcă în timp îşi amintesc de faptul că ruşii au ajuns mult mai devreme în Romania. De prin luna noiembrie 1989, unii şi-au făcut …stand în Piaţa sârbilor, la ieşirea din spate. După obiceiul mujicilor, şi-au tras o sârmă pentru  ca să-şi delimiteze spaţiul, şi au scos la vînzare diverse cârpe şi caşcaval produs în România! Dacă şi ei au avut o misiune, nu vom şti niciodată. Spontaneitatea mişcărilor din decembrie 1989 nu este o obsesie, ci doar o metodă propagandistică prin care destui îşi justifică funcţiile şi averile pe care le-au strîns. S-au făcut frate cu dracul până au trecut puntea, dar după aceea, cînd au ajuns în furntea bucatelor au fost nevoiţi să-i plătească. Au făcut-o din averea naţiei. Avariile sitemului politc, social şi economic din România constituie dovada faptului că mişcarea din decembrie a fost stimulată şi din exterior şi din interior ! Şi opereta se pare că mai mare mult până la final. Libretiştii, pe stil nou sau vechi, crează încă !

Nae detectivul

 

Tags: revolutia in mehedinti

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.