You are here: Home // Servicii secrete // EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989 ÎN PERCEPŢIA UNUI OFIŢER DE INFORMAŢII INTERNE (p2)

EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989 ÎN PERCEPŢIA UNUI OFIŢER DE INFORMAŢII INTERNE (p2)

Partea a-II-a

 

Cu câţiva ani înainte de 1989, Ungaria, datorită graniţei sale cu Austria se conturase ca „poarta” spre lumea liberă a românilor. Începând din 1987, autorităţile ungare s-au implicat în gestionarea fenomenului. La Biserica „Sf. Ştefan” din Budapesta, preotul reformat Nemeth Geza îi primea pe transfugii români şi-i dirija spre tabere organizate special în unităţi militare. După ce erau exploataţi informativ de către autorităţile ungare, aceştia erau triaţi în funcţie de pregătirea lor profesională, permiţându-li-se continuarea drumului spre S.U.A. şi Canada doar celor care erau agreaţi de ţările primitoare. Restul rămâneau la dispoziţia lor pentru operaţiuni speciale. Numărul transfugilor staţionaţi în Ungaria ajunsese în 1989 la cca 6.000. În septembrie 1987, Brigada “România” a Securităţii Republicii Populare Ungare (AVO) a creat la Budapesta organizaţia „România liberă”, formată din români fugiţi din ţară. Sediul acestei organizaţii, care avea ca obiectiv declarat răsturnarea regimului comunist din România, a fost la început la Budapesta, apoi în tabăra din oraşul Bicske, localitate situată la 40 de km de Budapesta, spre Tatabanya, într-o fostă cazarmă.

Organizaţia „România liberă”, care proiectase şi „un guvern în exil al României libere”, a fost condusă la început de economistul timişorean Marian Roşca, după care au mai urmat alţi 2-3 preşedinţi. Marian Roşca a recunoscut ulterior că pentru acest lucru fusese recrutat şi instruit de instructori profesionişti.

Fără a sesiza capcana neorevizioniştilor unguri, lideri ai Uniunii Mondiale a Românilor Liberi – îndeosebi Doru Novacovici şi Sandu Pobereznic – au acceptat să patroneze organizaţia „România liberă”  alături de oficialii de la Budapesta, printre care se afla şi Imre Pozsgai, unul dintre autorii revoluţiei de palat, care, la începutul anului 1988, l-a dislocat pe János Kádár.

Din anul 1988, s-a trecut la acţiuni pe scară mai largă. UMRL, sprijinită de oficialităţile ungare, a înfiinţat pe teritoriul Ungariei tabere de trasfugi români. Între timp, Ungaria aderase la Convenţia de la Geneva pentru refugiaţi, astfel că a început să primească subvenţii de la Comitetul ONU pentru

refugiaţi.

Organizaţia ―România liberă-  şi UMRL au reprezentat paravanul sub care AVO a organizat instruirea în tabăra de la Bicske a unui număr de circa 400 de fugari români pentru ―acţiuni de gherilă urbană în România. Instructorii erau unguri originari din România, dar aceştia acţionau doar ca intermediari ai unor servicii speciale. Şeful grupului de români instruiţi aici era Manea Grigore, fost tehnician la o rafinărie din Ploieşti. Conform unor informaţii obţinute atunci prin infiltrările realizate de Securitate, Sandu Pobereznic, care avea să ajungă şeful secţiei UMRL din Marea Britanie, stătea perioade îndelungate în tabără.

În cazarma de la Bicske erau tipărite o parte dintre materialele de propagandă care erau trimise în România, cu scopul de a se determina apariţia unor nuclee interne ale organizaţiei „România liberă”. Alte materiale de diversiune propagandistică erau pregătite în tipografiile Partidului Muncitoresc Socialist Ungar şi ale AVO.

Prin luna septembrie 1989, Securitatea a constatat o modificare a traficului ilegal la frontiera cu Ungaria. În fiecare noapte, numărul celor care intrau ilegal în România venind din Ungaria era deseori mai mare decât al celor ce voiau să iasă. Unii reuşeau să intre, lăsând doar urme ori dispăreau după somaţiile grănicerilor. În paralel cu acest aspect al fenomenului, autorităţile

maghiare aduceau în punctele de control al trecerii frontierei grupuri de persoane, despre care pretindeau că sunt transfugi români prinşi pe teritoriul Ungariei. În câteva situaţii numărul acestora depăşea cifra de 20!

Comportamentul autorităţilor ungare, care până atunci făcuseră eforturi de atragere şi de menţinere în Ungaria a transfugilor români, a intrigat şi a determinat efectuarea de verificări pentru a stabili ce anume a determinat această schimbare de atitudine.

Din activitatea informativă şi de cercetare în rândul refugiaţilor români din Ungaria şi a repatriaţilor, rezulta că cei mai mulţi veneau din tabăra de la Bicske a organizaţiei „România liberă”. Cei cercetaţi spuneau că fuseseră instruiţi ca, după ce ajung în România, să aştepte să primească un consemn pentru a se grupa într-o localitate, ce nu le fusese nominalizată, pentru a participa la o acţiune de răsturnare a regimului.

Pe filiera normală, informaţiile au ajuns la Nicolae Ceauşescu, care a ordonat ca, din acel moment, după cercetarea grănicerească şi cea de poliţie, toţi infractorii de frontieră să fie reţinuţi până după Congresul al XIV-lea al PCR, în camere amenajate la batalioanele de grăniceri. Securitatea trebuia să desfăşoare în rândul lor activitate informativă pentru a stabili complet scopul în care veniseră în ţară. Se ajunsese la concluzia că aceştia sunt mercenari de rând. În jurul datei de 1 decembrie au apărut informaţii mai precise. Nişte recidivişti reţinuţi şi cercetaţi pentru infracţiuni de frontieră declaraseră că aveau misiunea să facă legătura între anumiţi indivizi din Timişoara şi o serie de transfugi întorşi în ţară. Erau „şefi de brigadă”. De la timişorenii respectivi trebuia să primească indicaţii exacte: când va avea loc acţiunea pentru care fuseseră recrutaţi, unde, cine îi va conduce etc. Ei aveau numele oamenilor de legătură din Timişoara, adrese, numere de telefon şi parole de recunoaştere. Au existat cel puţin 20 de declaraţii în acest sens.

Întrucât Ceauşescu a ordonat să fie recercetaţi cei reţinuţi de grăniceri, Direcţia I a trimis câte un ofiţer la toate batalioanele de grăniceri din judeţele Satu Mare, Bihor, Arad şi Timişoara. Surpriză: ajunşi acolo, au constatat că la batalioane nu mai era reţinut nici un infractor de frontieră, aşa cum ordonase Ceauşescu. Colonelul Teacă, comandantul Trupelor de grăniceri, a spus atunci că nu a înţeles de la Comandantul Suprem că trebuia să reţină la batalioane persoanele respective şi după încheierea lucrărilor Congresului al XIV-lea al P.C.R. (20-24 noiembrie – n.n.). Informat asupra acestui aspect, şeful MStM, generalul Ştefan Guşă, a rămas surprins. A ieşit un mare scandal.

Ceauşescu a hotărât atunci să pună în aplicare o intenţie mai veche a sa şi a ordonat trecereatrupelor de grăniceri din componenţa Ministerului Apărării Naţionale în cea a Ministerului de Interne. După operaţiunea de transfer, Tudor Postelnicu urma să-l destituie pe colonelul Teacă. Au venit însă evenimentele şi, la 30 decembrie 1989, Teacă a fost făcut general. Aşa se scrie istoria!

Emisarii din Ungaria realizaseră contacte şi constituiseră puncte de sprijin în Alba Iulia, Arad, Braşov, Bucureşti, Caransebeş, Cisnădie, Cluj, Constanţa, Craiova, Cugir, Iaşi, Lugoj, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara. Fiecare emisar acţiona „multiplu de zece”, iar fiecare nou membru căuta alţi zece. În Bucureşti s-au făcut recrutări inclusiv din rândurile elevilor de liceu cu care se realizau întâlniri de instruire în parcuri. Instructorii erau persoane recent revenite în ţară. În zilele de foc din decembrie 1989, am avut confirmarea deplină a misiunilor acelor emisari. Cele mai multe oraşe-ţintă ale curieratului emisarilor au fost cuprinse în după-amiaza zilei de 22 decembrie de furia unor revolte, aparent ideologice, în care persoane periferice s-au transformat ad-hoc în „revoluţionari profesionişti”.

Pe lângă buna conlucrare a Ungariei cu Uniunea Sovietică gorbaciovistă, intrigau încurajările pe care ţara vecină le primea din partea SUA şi a Franţei. În vara anului 1989, pentru realizarea unui flux continuu de informaţii, exploatarea directă a fugarilor români aflaţi la Budapesta şi obţinerea de date vizând denigrarea regimului de la Bucureşti, conducerea americană a hotărât ca pe lângă Biroul Secţiei ungare a Europei libere, deja deschis la Budapesta, să trimită în capitala Ungariei şi un corespondent al Secţiei pentru România a postului.

Dintr-o informaţie primită de la Centrul de Informaţii Externe în august 1989 rezulta că, în contextul campaniei iredentiste ungare, Secţiei pentru România i s-a fixat ca orientare folosirea conjuncturii create în relaţiile dintre cele două ţări pentru adâncirea disensiunilor prin popularizarea luărilor de poziţie şi a manifestărilor ungureşti. Totodată, Secţiei pentru România i s-au stabilit, ca tematici prioritare de abordat: elogierea politicii actuale a Ungariei, caracterul său „viabil” şi activ, care „ţine seama de realităţi”, politica opusă „oricăror dogme şi idei preconcepute”; prezentarea într-o lumină favorabilă Ungariei a „confruntărilor de idei româno-ungare, a stărilor de spirit ale ungurilor”.

Unele declaraţii ale preşedintelui Franţei, Francois Mitterrand, privind posibilitatea modificării unor graniţe stabilite după cel de-al doilea război mondial, alertau şi mai mult. Astfel, în toamna anului 1989, la încheierea reuniunii CEE de la Strasbourg, François Mitterrand a declarat că „unele provincii cum ar fi Silezia, Moravia, Prusia Orientală etc. trebuiau să rămână intangibile. În schimb, nu trebuia să se omită problema divergenţelor dintre Ungaria şi România în problema Transilvaniei, sau problema Basarabiei, Franţa şi SUA trebuind să-şi reia rolul de asigurare a echilibrului în Europa, aşa cum au făcut-o de secole.

Ofiţerilor de informaţii le vine greu să-şi explice de ce puterile occidentale, îndeosebi S.U.A. şi Franţa, şi-au luat aliat şi partener împotriva regimului Ceauşescu tocmai Ungaria, a cărei prezenţă în această ecuaţie inducea temeri sau măcar semne de întrebare pentru toţi românii. Informaţii de genul celor de mai sus induceau ideea că Ungaria ţintea să folosească schimbările ce urmau să se producă în România pentru a repune în discuţie problema Transilvaniei. De menţionat că, în cadrul unei întâlniri bilaterale româno-ungare, facilitată de Mihail Gorbaciov, la 8 iulie 1989, la Bucureşti, cu prilejul întâlnirii la nivel înalt a statelor membre ale Tratatului de la Varşovia, conducerea ungară – Rezsö Nyers, Miklos Németh şi Gyula Horn – a susţinut că Transilvania nu aparţine României şi a ameninţat că va internaţionaliza problema maghiarilor din România.

Reamintim şi faptul că, în iunie 1989, fusese lansată „Declaraţia de la Budapesta”, semnată de exponenţi ai unor organizaţii din Ungaria şi de români din emigraţie, între care şi exregele Mihai, document care invoca faptul că Transilvania este „un spaţiu de complementaritate”, căruia ar trebui să i se garanteze autonomia.

Când am mai aflat şi că trupele maghiare făceau, la mijlocul lunii decembrie 1989, manevre de-a lungul graniţei cu România, temerile la adresa integrităţii teritoriale a ţării nu ni se păreau deloc exagerate. Acestea aveau să fie potenţate de faptul că materializarea dispoziţiei lui Nicolae Ceauşescu de a trece Comandamentul Trupelor de Grăniceri tocmai în acea perioadă, începând cu 14 decembrie 1989, de la Ministerul Apărării Naţionale la Ministerul de Interne, a destabilizat sistemul de protecţie a frontierei de stat, deoarece, datorită evoluţiei evenimentelor, transferul nu a putut fi realizat adecvat. Ca urmare, Trupele de Grăniceri nu au avut în acele zile o comandă clară, iar logistica era total precară. La multe subunităţi de pe graniţa de Vest fuseseră retrase mijloacele de luptă şi de transport ale Armatei şi nu se primise în schimb dotarea necesară de la Ministerul de Interne.

Pichetelor de grăniceri le rămăseseră în dotare numai armament uşor cu maxim 60 de cartuşe de om şi se vedeau în faţa unui inamic ce se prefigura, dotat cu tancuri şi trasportoare blindate, care executa acţiuni de intimidare în fiecare noapte, cu efecte serioase asupra moralului grănicerilor români, mai ales că nu aveau legături funcţionale cu restul trupelor M.Ap.N. , cu care aveau planuri de cooperare. Aceasta era situaţia la frontiera de stat în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989!

În ce priveşte situaţia internă, în decembrie 1989 devenise clar pentru ofiţerii Direcţiei I că nemulţumirea socială era tot mai mare. Strategia politico-economică a regimului Ceauşescu vizând plata datoriei externe pentru consolidarea independenţei României dăduse faliment. Industria, văduvită de investiţii, devenise tot mai neperformantă. Consecinţă obiectivă a strategiei de „strângere a curelei”, nivelul de trai s-a degradat continuu, ajungând pentru mulţi cetăţeni la cote greu suportabile. La acestea se adăugau încorsetările sufocante în planul drepturilor şi libertăţilor individuale, îndeosebi a celor de circulaţie şi exprimare.

Acumularea nemulţumirilor a condus la reducerea progresivă a sprijinului popular faţă de regimul ceauşist şi, implicit, la creşterea vulnerabilităţilor faţă de acţiunile externe vizând subminarea şi, apoi, înlăturarea acestuia. Cea mai lovită de frustrările economice era tocmai muncitorimea, considerată punctul major de sprijin al regimului. Ceauşescu nu a înţeles corect mesajul din 15 noiembrie 1987 al muncitorilor braşoveni, considerând în mod nejustificat că se bucură în continuare de sprijinul muncitorilor. Această evaluare avea să-l piardă. Stări de spirit necorespunzătoare şi răbufniri s-au semnalat şi în rândul activului de partid cu prilejul conferinţelor judeţene pentru desemnarea delegaţilor la Congresul al XIV – lea al P.C.R. din noiembrie 1989.

Instituţiile de forţă ale statului – Armata, Securitatea, Miliţia – erau marcate şi ele de frustrări profesionale şi economice (în ultimii ani Nicolae Ceauşescu nu mai aprobase acordarea gradului de general, iar la 23 august 1989 a uitat să îi înainteze în grad, la termen, pe ofiţerii superiori).

 

General brig. (r) Vasile Mălureanu

Material preluat din revista Vitralii

 

Tags: avo organizatie di ungaria, brigada graniceri timisoara, umrl austria, francois mitterand 1989 budapesta, pobereznic sandu, in 1989 ungurii returnau transfugi, oradea brigada graniceri 1989, securist fugiti din romania, revolutia 1989

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.