You are here: Home // Servicii secrete // EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989 ÎN PERCEPŢIA UNUI OFIŢER DE INFORMAŢII INTERNE (partea a IV a)

EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989 ÎN PERCEPŢIA UNUI OFIŢER DE INFORMAŢII INTERNE (partea a IV a)

 

… ziua a doua (22 decembrie 1989)

 

Dimineaţa zilei de 22 decembrie a fost marcată de implicarea în revoltă a muncitorilor de pe principalele platforme industriale ale Capitalei, care pe la orele 7,00-8,00 au început să se deplaseze organizat spre zona centrală a oraşului.

Informaţiile din care rezultau că, în multe locuri, luarea acestei decizii a fost influenţată de „mesageri” de la baricadă, care relatau muncitorilor că Bulevardul Magheru este plin de cadavre şi inundat de sânge, nu mai aveau prea mare importanţă.

Semnale privind implicarea în revolta populară a muncitorilor au început să fie raportate şi de unele structuri judeţene ale D.S.S., îndeosebi din Transilvania şi Banat.

În acest context, în jurul orei 7,00, generalul Iulian Vlad l-a contactat telefonic pe colonelul Gheorghe Raţiu, care i-a raportat evoluţia situaţiei operative din ţară şi indicaţiile pe care le transmisese în calitate de ofiţer de serviciu pe Ministerul de Interne. În context, şeful D.S.S. i-a ordonat să mai comunice încă odată şefilor unităţilor de securitate să nu se implice în nici un

mod în evenimentele din stradă, să asigure documentele operative, armamentul şi muniţia din dotare.

Generalul Iulian Vlad a ordonat şi generalului Romeo Câmpeanu, adjunctul şefului Inspectoratului General al Miliţiei, să transmită o radiogramă cu un conţinut similar şefilor structurilor judeţene de miliţie, ordin care avea să fie executat până la ora 9,00.

După cum aveam să aflăm ulterior, pe la ora 7,30, generalul Iulian Vlad a dispus retragerea în unităţi a efectivelor de la Comandamentul Trupelor de Securitate, Şcoala de Ofiţeri de la Băneasa şi U.S.L.A. care făceau parte din dispozitivul exterior de apărare a perimetrului Pieţii Comitetului Central, descompletându-l astfel.

Pentru reconfigurarea tabloului general, mai menţionăm abandonarea dispozitivului de apărare a Pieţii Comitetului Central, în jurul orei 10,00, şi de către efectivele Ministerului Apărării Naţionale, din ordinul generalului Victor Atanasie Stănculescu, în condiţiile în care printre militari circula zvonul că ministrul Vasile Milea nu s-ar fi sinucis, ci ar fi fost omorât de oamenii lui Ceauşescu.

Colonelul Gheorghe Raţiu a revenit în unitate, după predarea serviciului de zi pe Ministerul de Interne pe la ora 10,30. În acest moment i s-a raportat că, de puţin timp, fusese căutat la telefon de generalul Iulian Vlad, care, negăsindu-l, a ordonat să i se transmită să acţioneze în strictă concordanţă cu ordinele pe care le primise anterior, precizând că nu ştie când va putea să-l

contacteze din nou.

Întrucât generalul Iulian Vlad nu putea fi contactat la sediul Comitetului Central şi în virtutea comunicărilor pe care le avusese în ultimele 27 de ore cu şefii de unităţi centrale şi teritoriale, ca ofiţer de serviciu pe minister, mulţi dintre aceştia au continuat să-l caute la telefon pe colonelul Gheorghe Raţiu pentru a-l informa cu evoluţia evenimentelor şi a solicita totodată indicaţii. În

baza ordinelor anterioare ale generalului Iulian Vlad, colonelul Gheorghe Raţiu a transmis şefilor de unităţi ca efectivele să rămână în unităţi şi să fie instalate dispozitivele de apărarea ale acestora conform planurilor existente. A precizat, totodată, că apărarea să fie în limitele legii, fără a se riposta cu armament.

În aceste condiţii, şi cadrele Direcţiei I au avut interdicţie să mai plece în oraş, obţinând unele date privind evoluţia situaţiei din Capitală doar telefonic de la membri de familie ori relaţii personale. Acestea semnalau că în zona centrală a oraşului se aduna un număr mare de persoane, care după ora 10,00 aveau să populeze Piaţa Comitetului Central.

Având în vedere evoluţia lucrurilor, în momentul revenirii colonelului Gheorghe Raţiu în unitate, eram din ce în ce mai îngrijorat de soarta celor 12 colegi care se aflau în misiune în Radio şi Televiziune pentru întărirea securităţii studiourilor de emisie, insistând pentru retragerea lor.

În momentul în care, în jurul orei 12,00, au început să se adune manifestanţi la intrările în studiourile centrale de Radio şi Televiziune, care scandau lozinci împotriva regimului Ceauşescu, colonelul Gheorghe Raţiu s-a consultat cu generalul Grigorie Ghiţă, şeful Comandamentului Trupelor de

Securitate, care asigura paza celor două instituţii, şi au hotărât ca armamentul şi muniţia să fie retrase şi puse în siguranţă. Totodată, colonelul Gheorghe Raţiu a decis retragerea din dispozitiv a ofiţerilor Direcţiei I şi revenirea lor la unitate, operaţiune care s-a realizat fără incidente.

Plecarea lui Nicolae Ceauşescu cu elicopterul la ora 12,09, ca urmare a presiunii şi ameninţărilor demonstranţilor, care au intrat în forţă în clădirea Comitetului Central, fără ca dispozitivul interior format din circa 300 de ofiţeri ai Direcţiei a V-a să opună rezistenţă, a reprezentat momentul abandonării puterii de către acesta, al intrării în disoluţie a tuturor structurilor politice la nivel central şi local, care au fost ocupate în momentele următoare, în mod simbolic, de către manifestanţi. Nu s-au înregistrat incidente, întrucât dispozitivele de pază ale instituţiilor publice aparţinând Comandamentului Trupelor de Securitate nu au opus rezistenţă din ordinul generalului Iulian Vlad.

În contextul operativ respectiv, colonelul Gheorghe Raţiu m-a întrebat ce se întâmplă în această situaţie cu emisia posturilor de radio şi televiziune. Respectiv cine şi cum ar putea uza de „butonul roşu” pentru întreruperea emisie.

Conform procedurilor, semnalul TV putea fi blocat de directorul general al Televiziunii (semnalul nu pleca din Televiziune) sau de ministrul Telecomunicaţiilor (semnalul nu era preluat de reţeaua de retransmitere, prin antena montată pe Casa Scânteii). Decizia de a apela la butonul roşu putea fi luată de Secţia de propagandă a C.C. al P.C.R., condusă până în 22 decembrie 1989 de Constantin Mitea. Deci, în condiţiile disoluţiei puterii politice, în 22 decembrie, după plecarea lui Ceauşescu, decizia întreruperii transmisiei TV putea fi luată doar de directorul general al Studioului central de Televiziune, Petre Constantin, iar cea de nepreluare a semnalului TV în reţeaua de retransmitere, de adjunctul ministrului Telecomunicaţiilor, Stelian Pintelie, care coordona transmisiile speciale, colonel în Departamentul Securităţii Statului.

Din relatările ulterioare ale colonelului Gheorghe Raţiu rezultă că, pentru a se edifica în ce priveşte soarta emisiei TV, a luat legătura telefonic cu directorul general Petre Constantin, care l-a informat că a decis ca emisia să fie liberă. Din alte informaţii rezultă că decizia de a permite accesul manifestanţilor în curtea Televiziunii şi, apoi, în mod organizat, în studiourile de emisie a fost luată de Nicolae Stanciu – director adjunct cu problemele tehnice şi Orzan Fănică – director adjunct al Secţiei de Relaţii Internaţionale şi şef al Departamentului de Protocol, maior în Departamentul Securităţii Statului, la această decizie dându-şi acordul şi Vasile Mihai, şi el director adjunct în cadrul instituţiei. La luarea acestei decizii nu a participat directorul general Petre Constantin, care se afla la Comitetul Central pentru ultima transmisie televizată făcută de Ceauşescu din studioul special organizat acolo şi nu a putut fi contactat telefonic în acele momente.

Coroborând aceste date, consider că colonelul Gheorghe Raţiu a vorbit cu Petre Constantin după ce acesta a revenit la Televiziune însoţit de un grup de revoluţionari în frunte cu Mihai Montanu, moment în care se transmitea deja din Studioul 4, Televiziunea reluându-şi emisia în jurul orei 13,00. În ceea ce priveşte Radioul, unde lucrurile s-au derulat asemănător, primii manifestanţi au ajuns la emisie înainte de ora 13,00.

Legat de acest moment, semnalez că între primii care au vorbit la microfonul Radioului Liber a fost şi un ofiţer de informaţii din Direcţia I, maiorul Ion Cobianu. Aflat în Radio ca şef al grupului de ofiţeri trimis pentru întărirea dispozitivului de securitate a emisiei, la încetarea misiunii avute în

baza ordinului primit de la colonelul Gheorghe Raţiu, maiorul Ion Cobianu s-a implicat personal în organizarea intrării demonstranţilor în instituţie.

Concret, în momentul în care manifestanţii forţau intrarea principală în Radio, maiorul Ion Cobianu şi şeful dispozitivului de pază de la Trupele de Securitate, un subofiţer care a avut tărie de caracter şi inspiraţia de a renunţa la uniforma militară, au fost cei care au deschis uşile şi au lăsat accesul liber spre emisie, solicitând însă demonstranţilor să nu producă distrugeri.

Conform relatărilor colonelului (r) Ion Cobianu, în jurul orei 12,30 a intrat în emisie primul grup de manifestanţi, în frunte cu poeţii Mircea Dinescu şi Ana Blandiana (deci înainte de a ajunge la Televiziune, Mircea Dinescu a vorbit la microfonul Radioului). Ulterior, a ajuns în studioul de emisie şi maiorul Ion Cobianu, care a adresat ascultătorilor un apel la ordine, pentru a nu fi distruse bunurile poporului, precizând că este jurist şi prezentându-se cu pseudonimul său literar, Corin Bianu.

Urmare a deciziilor Departamentului Securităţii Statului, care avea ompetenţe informative şi de pază la Radioteleviziune, de a lăsa liber accesul în studiourile centrale de radio şi televiziune şi ale conducerii acestei instituţii de a pune la dispoziţia manifestanţilor spaţiile de emisie, Radioul şi

Televiziunea au jucat un rol deosebit în derularea evenimentelor din decembrie 1989, Televiziunea fiind prima care a transmis în direct o revoluţie.

În ce priveşte primii manifestanţi care au pătruns în studiourile de transmisiuni ale Radioului şi Televiziunii, pentru anunţarea victoriei şi manifestarea bucuriei, mulţi dintre ei au făcut acest lucru în scopul vizualizării publice în perspectiva accederii la poziţii importante în noile structuri de

putere. Interesant este şi faptul că, luând în considerare legăturile acestora cu serviciile de informaţii străine, atât ale celor îmbrăcaţi în pulover cât şi ale celor în sacou, se putea sesiza lesne că de evoluţiile de la Bucureşti erau interesate atât U.R.S.S., cât şi ţări din cadrul N.A.T.O. (S.U.A., Franţa, Marea Britanie etc.).

În condiţiile vidului de putere şi de autoritate determinat de fuga lui Ceauşescu, au apărut riscuri de intrare anarhică a manifestanţilor şi în sediile Departamentului Securităţii Statului.

Concret, în ce priveşte clădirea în care îşi aveau sediul direcţiile informative (Informaţii Interne, Contrainformaţii Economice şi Contraspionaj), Centrul de Informatică şi alte unităţi ale D.S.S., respectiv patrulaterul din spatele Magazinului Victoria (fosta Şcoală de jandarmi din perioada interbelică), în condiţiile retragerii dispozitivului de pază, pe la ora 13,00 au intrat nestingherit în curtea interioară câteva sute de persoane. Era iminent riscul de a se intra în forţă pe etaje, fapt ce ar fi permis accesul neautorizat la armamentul şi muniţia din dotare, la documente secrete şi alte bunuri şi, posibil, la molestarea cadrelor prezente în sedii în acel moment.

Unităţile informative ale Securităţii deţineau pistolete pentru fiecare cadru (ex. la Direcţia I – 100 bucăţi) şi câteva pistoale automate, pentru apărare în situaţii de pericol, cu muniţia necesară, în cantităţi importante. Documentele operative privind cazurile în lucru, care aveau caracter strict secret, se aflau în fişetele personale din birouri. Fiecare unitate deţinea şi un minim de mijloace

tehnice de interes operativ (camere de filmat, aparate fotografice, mijloace mobile de interceptare a discuţiilor ambientale etc.), precum şi câteva televizoare, magnetofoane, aparate de radio etc.

Un rol important la prevenirea intrării anarhice în sediile unităţilor informative centrale ale Securităţii l-a avut tot colonelul Gheorghe Raţiu.

Însoţit de generalul Aurelian Mortoiu – şeful Direcţiei de Contraspionaj şi locotenent-colonelul Dan Flutur – locţiitor al şefului Direcţiei de Contrainformaţii Economice, pe la ora 14,00, cu prezenţă de spirit şi sânge rece, colonelul Gheorghe Raţiu a ieşit în curtea în care se aflau circa 300 de persoane destul de agitate, s-a urcat pe un scaun, s-a prezentat mulţimii şi a informat că în clădirile patrulaterului sunt sedii ale unităţilor informative ale Securităţii, în care există documente secrete de importanţă deosebită, care mtrebuie protejate pentru istorie. Apoi a spus celor prezenţi că nu pot intra toţi în corpurile clădirii şi le-a cerut să aleagă o delegaţie de 15-20 de persoane, împreună cu care să se pună la punct un plan de pază şi apărare.

Între timp se apropiaseră de vorbitor câteva persoane care îşi arogau rolul de lideri. Cu ajutorul lor a fost închisă poarta metalică de la intrarea în curtea interioară şi sa instalat un pichet de pază format din militari în termen de la Trupele de Securitate şi revoluţionari cu banderolă. Ulterior, în curtea interioară, au fost instalate echipe mixte de pază la uşile de acces în cele trei corpuri ale clădirii folosite de unităţi ale D.S.S.

Pentru continuarea discuţiilor, reprezentanţii unităţilor informative au urcat la etajele pe care le ocupau însoţiţi de civili selecţionaţi dintre cei prezenţi. La Direcţia I, colonelul Gheorghe Raţiu a venit însoţit de 7 persoane, între care Cristi Popovici, inginer de sunet la Teatrul „C. Tănase”, un fost

locotenent major de miliţie, pe nume Florin – condamnat pentru comportare abuzivă într-un conflict cu un grup turbulent de studenţi străini, un plutonier de miliţie care spunea că fusese dat afară din serviciu în mod abuziv cu câteva zile înainte, un electrician, Voicu, doi muncitori, Voicu şi Constandache, şi o tânără care lucra la C.E.C.

În unitate nu erau prea multe cadre, majoritatea ofiţerilor părăsind sediul. Colonelul Gheorghe Raţiu i-a introdus pe cei 7 civili în „Sala de Consiliu” (un birou mai mare în care aveau loc şedinţele operative ale comenzii unităţii), unde i-a invitat şi pe o parte dintre ofiţerii prezenţi în unitate, între care şi pe mine. Pentru început, i-a informat pe civili cu ce se ocupa Direcţia I („legionari, iredentişti, secte ilegale, străini la studii în România”), că unitatea deţinea doar armamentul personal al cadrelor (păstrate centralizat într-un fişet) şi documentele operative în lucru, asigurate în fişetele ofiţerilor. Apoi, le-a spus că Direcţia I şi celelalte unităţi din clădire erau unităţi informative, iar în acele momente era nevoie de informaţii, context în care i-a întrebat pe civili unde este nucleul lor conducător, pentru a putea raporta că se află la sediul unităţilor informative centrale ale Securităţii şi că acestea sunt de partea schimbărilor care se produceau în ţară.

Întrucât cei 7 proveneau din stradă şi nu aveau un nucleu conducător, colonelul Gheorghe Raţiu şi-a asumat sarcina identificării nucleului de conducere al evenimentelor aflate în derulare. În prezenţa celor de faţă, l-a rugat pe operatorul de serviciu de la Centrala telefonică specială să-i spună dacă din dinamica legăturilor telefonice pe circuitele guvernamentale îşi poate da seama unde s-a conturat un nucleu conducător. Acesta i-a răspuns că, deşi centrala specială este automată, a constatat că un bec roşu de control indică faptul că la postul telefonic cu numărul 261 din clădirea fostului Comitet Central se vorbeşte foarte mult.

Colonelul Gheorghe Raţiu a sunat la numărul de telefon respectiv, care se afla în biroul colonelui Pârcălăbescu, şeful Comandamentului Gărzilor Patriotice.

S-a prezentat pe nume, grad, funcţie, şi a întrebat cu cine are onoarea. I s-a răspuns că la telefon este Ion Iliescu. După o mică ezitare, colonelul Raţiu l-a informat sec pe acesta: „Noi suntem aici cu un grup de civili” şi l-a întrebat scurt, fără nuanţe: „Noi ce facem? Cum procedăm?, precizând că vorbeşte şi în numele celorlalte unităţi informative centrale ale Departamentului Securităţii Statului. Răspunsul lui Ion Iliescu a fost la fel de sec: „Puteţi să vă deplasaţi la Ministerul Apărării Naţionale în Drumul Taberei ? Ne vedem acolo la ora 16,00”, pentru că „trebuie să formăm un Comandament militar unic care să asigure restabilirea ordinii şi un organism care să-şi asume, în mod provizoriu, preluarea conducerii treburilor statului, în condiţiile în care structurile statale ceauşiste au fost desfiinţate”, conform consemnării făcute ulterior de colonelul Gheorghe Raţiu în cartea citată.

Pentru intrarea în clădirea Ministerului Apărării Naţionale i s-a indicat să ia legătura telefonică cu generalul Victor Atanasie Stănculescu la numărul de telefon 262, care era la cabinetul ministrului Vasile Milea. Colonelul Gheorghe Raţiu a propus generalului Aurelian Mortoiu, şeful Direcţiei Contraspionaj, să fie formată o echipă care să reprezinte Departamentul Securităţii Statului la această reuniune, sub comanda acestuia.

În condiţiile în care generalul Aurelian Mortoiu a spus că starea sănătăţii nu-i permite să facă deplasarea (era cardiac şi nu se simţea bine), colonelul Gheorghe Raţiu a plecat la Ministerul Apărării împreună cu maiorul Dogaru Costică, şef de serviciu în Direcţia de Contraspionaj, desemnat de generalul Mortoiu, făcând joncţiunea acolo cu locotenent-colonelul Stan Gheorghe,

locţiitor al şefului Direcţiei de Contrainformaţii Economice şi cu generalul Grigorie Ghiţă, şeful Comandamentului Trupelor de Securitate, împreună cu care a constituit delegaţia Departamentului Securităţii Statului şi a Ministerului de Interne (generalul Grigorie Ghiţă şi colonelul Gheorghe Raţiu erau membri atât în Consiliul de conducere al D.S.S. cât şi în cel al M.I.).

Ion Iliescu a sosit însoţit de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Mihai Montanu, Constantin Isac, Mihai Ispas, Florin Velicu, Iovu Creţu şi încă alţi 2-3 revoluţionari.

Delegaţia Armatei era formată din generalii Victor Atanasie Stănculescu, Ştefan Guşe, Gheorghe Logofătu, Mihai Chiţac, Ioan Rus, Dafinescu, Eftimescu, Hortopan, la care s-a adăugat şi generalul în rezervă Nicolae Militaru. Mai era prezent dr. Iacob, adjunct al ministrului Sănătăţii.

Încă de la sosirea lui Ion Iliescu, în momentul în care şi-au dat mâna, colonelul Gheorghe Raţiu i-a reiterat declaraţia făcută şi telefonic conform căreia „toate unităţile D.S.S. sunt de partea revoluţiei şi aşteptăm ordine” (Op. cit., pag. 207).

Colonelul Gheorghe Raţiu a relatat ulterior că reuniunea a început printr-o scurtă informare făcută de Ion Iliescu, care a afirmat că în ţară s-a declanşat o revoltă populară generalizată, cuplul Ceauşescu a fugit şi, în consecinţă, organele puterii politice şi ale administraţiei de stat au fost dizolvate. În aceste condiţii, era necesară constituirea unui organism provizoriu, care să-şi asume misiunea exercitării prerogativelor administraţiei şi puterii de stat. La propunerea lui Petre Roman, s-a hotărât ca acest organism provizoriu să se numească Frontul Salvării Naţionale.

În a doua parte a reuniunii, Ion Iliescu le-a cerut celor prezenţi să fie de acord cu constituirea unui Comandament militar unic, care să asigure restabilirea ordinii, pentru ca mişcările stradale să nu degenereze. Şeful Comandamentului a fost numit generalul Ştefan Guşe. La întrebarea lui Ion

Iliescu cine să fie cooptat în Comandament din partea Ministerului de Interne, colonelul Gheorghe Raţiu l-a propus pe generalul Grigorie Ghiţă. La solicitarea lui Ion Iliescu de a propune şi pe cineva din partea organelor de miliţie, colonelul Gheorghe Raţiu l-a propus pe generalul Romeo Câmpeanu, care era la comanda Inspectoratului General al Miliţiei, angajându-se să-l anunţe să intre în contact cu generalul Ştefan Guşe, ceea ce a şi făcut imediat după încheierea reuniunii.

Înainte de a părăsi încăperea pentru a pleca la Comitetul Central, unde se hotărâse să fie instalat Comandamentul Militar Unic, generalul Ştefan Guşe a fost rugat de colonelul Gheorghe Raţiu să-l caute în clădire pe generalul Iulian Vlad şi să-l informeze că la această reuniune au participat şi cei 4 reprezentanţi ai M.I. şi D.S.S.

La terminarea reuniunii, colonelul Gheorghe Raţiu l-a întrebat din nou pe Ion Iliescu ce dispoziţii are pentru unităţile informative de securitate. Acesta i-a indicat să anunţe comandanţii să-şi mobilizeze oamenii în cazărmi (unităţi – n.n.) şi să aştepte instrucţiuni. În legătură cu discuţia telefonică avută de colonelul Gheorghe Raţiu cu Ion Iliescu şi cu participarea la reuniunea de la Ministerul Apărării Naţionale, se pot pune, inevitabil, întrebări de genul: făcuse parte colonelul Gheorghe Raţiu din grupul de complotişti din jurul lui Ion Iliescu, avea cunoştinţă despre scenariul evenimentelor ori a luat doar o decizie în logica percepţiei de atunci a posibilelor evoluţii post-Ceauşescu?

În cartea citată, colonelul Gheorghe Raţiu explică faptul că în momentul convorbirii telefonice, când s-a prezentat Ion Iliescu, ştia cine este acesta şi cunoştea atitudinea sa disidentă, pentru care în ultimii ani fusese supus unui regim de persecuţii şi fusese dat în urmărirea organelor de securitate. De aceea îl considera primul posibil conducător care să introducă reforma atât de necesară în viaţa şi activitatea Partidului şi Statului.

Personal nu l-am perceput pe colonelul Gheorghe Raţiu ca filosovietic, însă era un om cu convingeri de stânga, care putea vedea atunci, ca mulţi alţii, o posibilă cale de evoluţie a societăţii româneşti prin înlocuirea lui Nicolae Ceauşescu şi a echipei lui cu o formulă capabilă să înlăture obtuzităţile şi excesele acestora. În mediile cadrelor de informaţii exista o anumită percepţie că Ion Iliescu ar putea fi reformatorul aşteptat.

Colonelul Gheorghe Raţiu nu a fost un beneficiar al Revoluţiei, dar nici un mare perdant. Mulţi s-ar fi aşteptat să fie şi dumnealui arestat, anchetat, condamnat, cu atât mai mult cu cât a fost timp de 5 ani şeful Direcţiei I, considerată de mulţi, în mod eronat, „structura de poliţie politică a Securităţii”.

Nu s-a întâmplat aşa, aspect care a generat comentarii şi speculaţii în sistem, şi nu numai. În ce mă priveşte, consider că, în acele momente dificile şi confuze, colonelul Gheorghe Raţiu şi-a păstrat calmul şi raţiunea, şi-a asumat responsabilităţi şi a luat decizii remarcabile. Am insistat asupra reuniunii de la Ministerul Apărării Naţionale deaorece aceasta a reprezentat momentul în care grupul de putere constituit în jurul lui Ion Iliescu a obţinut, la doar 4 ore de la fuga lui Nicolae Ceauşescu cu elicopterul, recunoaşterea din partea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Departamentului Securităţii Statului, precum şi punerea voluntară în subordine a acestora. De menţionat că, dintr-o afirmaţie ulterioară a colonelului Gheorghe Raţiu, rezultă că la întâlnirea respectivă i-a comunicat lui Ion Iliescu că reprezenta acolo şi poziţia generalului Iulian Vlad.

În legătură cu acest aspect, colonelul Gheorghe Raţiu a precizat recent că nu a avut un mandat în acest sens de la generalul Iulian Vlad, deoarece nu mai vorbise la telefon cu domnia sa de la ora 7,00, însă a considerat că mesajul respectiv se circumscria poziţiei avute în ansamblu în acea perioadă de şeful D.S.S.

Recunoaşterea, subordonarea voluntară şi promisiunea de sprijin a instituţiilor de forţă faţă de grupul de putere din jurul lui Ion Iliescu s-au produs în condiţiile în care alte posibile nuclee de putere se aflau în diverse stadii de coagulare în jurul altor personalităţi (Ilie Verdeţ, Constantin Dascălescu, Corneliu Mănescu).

Rămâne în sarcina istoricilor să evalueze care a fost contribuţia efectivă a opţiunii forţelor de Apărare, Siguranţă Naţională şi Ordine Publică de a se subordona şi a sprijini grupul Ion Iliescu în ajungerea rapidă la putere a acestuia.

La Direcţia I, după plecarea colonelului Gheorghe Raţiu la Ministerul Apărării Naţionale pentru întâlnirea cu Ion Iliescu, ofiţerii prezenţi au făcut primii paşi în coabitarea cu civilii veniţi din stradă, care avea să fie de lungă durată. Primii paşi au fost dificili, aceştia fiind extrem de suspicioşi la orice mişcare sau detaliu cu care nu erau familiarizaţi. Ceilalţi ofiţeri ai unităţii, aflaţi în diverse locuri din oraş şi din ţară, semnalau telefonic aspecte pe care le considerau de interes, într-o asemenea desfăşurare a lucrurilor. Concret, căpitanul Traian Valentin Poncea – care se ocupa de resortul patrimoniu cultural naţional, raporta apariţia unor riscuri de devalizare a Tezaurului de la subsolul Muzeului Naţional de Istorie, în condiţiile în care posturile de pază fuseseră părăsite de subofiţerii de la Comandamentul Trupelor de Securitate; un alt ofiţer semnala riscuri de explozie la Combinatul Petrochimic Midia Năvodari, pe fondul anarhiei intervenite, când nimeni nu mai asculta de nimeni; colonelul Mihai Crăciun, aflat la Zalău pentru „instalarea” lui Tökes la noul domiciliu, atenţiona asupra faptului că circa 100 de romi din Zalău, sub motivul că vor să-şi elibereze coetnicii din arestul Miliţiei, preconizau să intre în sediu şi să fure obiecte de valoare de la confiscări, putând ajunge şi la armament.

Aflat, circumstanţial, mai mult timp în contact cu civilii în acele momente, le-am cerut să găsească o cale pentru a face să ajungă urgent informaţiile respective la cei care ar fi putut să intervină. Singura soluţie pe care o aveau, însă, la dispoziţie era să telefoneze la Televiziune, după moda acelor ore. Dar numerele de telefon indicate în acest scop erau perpetuu ocupate. În acest context, am încercat să comunic informaţiile respective colonelului Raţiu, la Ministerul Apărării Naţionale, unde se afla în acel moment. Am format, pe telefonul guvernamental, numărul 262 (Cabinetul ministrului Vasile Milea), pe care îl notase colonelul Raţiu pe agenda de birou.

A răspuns generalul Victor Atanasie Stănculescu, căruia, după ce m-am prezentat, i-am raportat că deţineam nişte informaţii urgente pe care doream să le comunic şefului meu, aflat acolo. Generalul Stănculescu mi-a cerut să i le raportez lui, după care mi-a indicat ferm, dar politicos, să transmit colonelului Pavelescu – şeful Statului Major al Comandamentului Trupelor de Securitate, ordinul său de a reinstala paza la Muzeul Naţional de Istorie, asigurând totodată că în legătură cu celelalte informaţii va dispune măsurile necesare. În încheiere, a ordonat să fie transmise în continuare informaţiile obţinute la numărul de telefon respectiv, de la care, în orele următoare, acestea au fost preluate de un căpitan.

Discuţia cu generalul Stănculescu a avut loc la 15.50, cu zece minute înainte de întâlnirea cu Ion Iliescu la care am făcut referiri. Deci, încă de la acea oră, Trupele de Securitate erau subordonate generalului Stănculescu! După convorbirea avută cu generalul Stănculescu şi transmiterea telefonică a ordinului acestuia către colonelul Vişinescu de la Trupele de Securitate, civilii au devenit mai destinşi şi cooperanţi. În acest context, le-am relatat că informaţii anterioare semnalau riscul ca trupe maghiare şi sovietice să folosească schimbările din România pentru a intra în ţară şi le-am propus să trecem la verificarea acestui aspect. Au întrebat, surprinşi şi neîncrezători, dacă se putea face acest lucru. Le-am răspuns faptic. În câteva minute, am contactat şefii structurilor de securitate din judeţele de pe graniţa de Vest, respectiv de Est, pe telefonul guvernamental. Legăturile s-au făcut imediat, reţeaua fiind foarte puţin folosită în acele ore. Am constatat că temerile nu se confirmau.

Am cerut să se reverifice la punctele de frontieră şi orice indiciu legat de acest aspect să fie comunicat la Direcţia I. Eficienţa demersului i-a impresionat pe civili.

Cu prilejul convorbirilor avute cu unii şefi de securităţi judeţene, unii dintre aceştia au întrebat cum să procedeze în circumstanţele date. Le-am comunicat „reţeta” aplicată: intrarea în dialog cu civilii, eventual cu cei pe care îi cunoşteau ca posibili lideri în plan local şi să desfăşoare activităţi specifice pentru a culege informaţii de utilitate în acele momente. În numai câteva minute, evenimentele au luat însă o turnură dramatică, cu accente apocaliptice, greu de descifrat chiar şi după 20 de ani de la producerea lor.

În jurul orei 18,00, au fost tăiate legăturile telefonice ale unităţilor Securităţii şi au început să se audă primele rafale de foc dinspre Piaţa Comitetului Central şi, treptat, din alte direcţii. La Televiziune, Teodor Brateş începuse să debiteze tâmpeniile cu securiştii fanatici, trupele speciale ale Securităţii, otrăvirea apei etc, etc.! Se declanşase diversiunea, dar în acele momente nu înţelegea nimeni nimic. Pe măsură ce radioul şi televiziunea bombardau opinia publică cu ştiri halucinante, confuzia era tot mai mare.

Lucrurile nu s-au schimbat nici după ce colonelul Raţiu s-a întors la unitate. Nici dumnealui nu înţelegea ce a survenit în ultimele minute şi care sunt forţele care trag, în condiţiile în care la reuniunea de la Ministerul Apărării Naţionale fuseseră reprezentate, în diverse modalităţi, toate structurile militare care aveau forţe combatante şi capacităţi de luptă. În acest context, în seara zilei de 22 decembrie, a fost întocmit un proces-verbal de asumare a răspunderii asupra activităţii şi inventarului Direcţiei I în perioada următoare, semnat de cei 7 civili şi de tot atâţia ofiţeri ai unităţii, în frunte cu colonelul Gheorghe Raţiu.

Evoluţia situaţiei, cum era prezentată în emisiunile de radio şi televiziune, era din ce în ce mai greu de înţeles. Proclamaţiile către ţară ale lui Ion Iliescu şi ale altor exponenţi conjuncturali ai noii ordini, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, păreau a fi rostite de pe un vas care stătea să se scufunde. Pericolele invocate de Brateş şi de ceilalţi vorbitori de la Televiziune păreau tot mai consistente. Imaginile transmise din Piaţa Comitetului Central confirmau pe deplin aceste pericole, deşi la scenele cu discursurile din balcon ale lui Ion Iliescu şi campania, precum şi la cele cu Ion Caramitru pe tanc şi reflectorul pe el surprindea deopotrivă curajul nebunesc al acestora şi faptul că „lunetiştii super profesionişti” nu-i nimereau. Nu era timp atunci de analize raţionale, de coroborări de date, de subtilităţi ale minţii.

În jurul orei 23,00, generalul Iulian Vlad l-a sunat pe telefonul guvernamental pe colonelul Gheorghe Raţiu, care i-a raportat modul de acţiune din acea zi şi situaţia unităţii. În final, generalul Iulian Vlad a apreciat cum a acţionat, l-a informat că a luat legătura cu generalul Ştefan Guşe şi i-a ordonat să ne aliniem la schimbările care au loc în ţară şi să sprijinim noua conducere a statului.

Gl. bg.(r) Vasile Mălureanu

(va urma)

 

Tags: efectivul trupelor de securitate in 1989, romeo campeanu, fotografii 22 decembrie 1989 intrarea in curtea televiziunii, generalul romeo campeanu, aurelian mortoiu, revolutia 1989

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.