You are here: Home // Servicii secrete // EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989 ÎN PERCEPŢIA UNUI OFIŢER DE INFORMAŢII INTERNE

EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989 ÎN PERCEPŢIA UNUI OFIŢER DE INFORMAŢII INTERNE

Partea a I-a

 

Preliminarii

 

După 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, societatea românească nu şi-a format încă o imagine coerentă şi convingătoare cu privire la declanşarea şi derularea acestora, ci, dimpotrivă, continuă să planeze multe semne de întrebare.

 Clarificările aşteptate întârzie şi vor mai întârzia, datorită unei probleme extrem de simple: actorii externi şi interni implicaţi în pregătirea, declanşarea şi derularea evenimentelor respective ezită să-şi asume deschis contribuţia avută, de teamă ca nu cumva responsabilitatea pentru cei peste 1.000 de morţi înregistraţi după răsturnarea regimului Ceauşescu să fie trecută în contul lor.

Cum diversiunea „securişti-terorişti” nu a putut fi susţinută, orice recunoaştere a implicării în elaborarea şi materializarea scenariului după care s-a acţionat în zilele fierbinţi ale lui decembrie 1989 presupune şi un risc, acela al asumării unei contribuţii la acest tribut uman plătit de poporul român.

Pe măsură ce trece timpul, devine tot mai evident că schimbările care cuprinseseră atunci tot estul european puteau să se producă în România şi fără acest sacrificiu, chiar şi fără „devorarea” Ceauşeştilor, un act justiţiar de tip iacobin care va marca mult timp imaginea poporului român.

În acest context, consider că pentru a acoperi unele pete albe şi a înlătura mâzga aşternută în mod interesat peste multe momente ale evenimentelor din decembrie 1989, este necesar şi binevenit efortul tuturor celor care pot produce mărturii utile unei evaluări corecte a acestora.

Evident, contribuţia cea mai consistentă o pot aduce participanţii activi la declanşarea şi derularea evenimentelor. Unii dintre ei, Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Sergiu Nicolaescu, etc., nu o mai pot face. Ceilalţi, cu câteva excepţii (Ion Iliescu, Victor Atanasie Stănculescu, Virgil Măgureanu), ezită încă. Apare însă şi o altă problemă şi anume aceea că, în mod firesc, cei care s-au aflat în prim-planul evenimentelor prezintă informaţii marcate de un mare procent de subiectivism, fiecare dorind să justifice propria conduită şi să se apere de eventuale responsabilizări morale şi, de ce nu, juridice.

În aceste condiţii, ofiţerii de informaţii, care au fost martori ai unor întâmplări semnificative ori au avut acces la informaţii de interes, au datoria să contribuie la decelarea adevărului.

În acest context, se impun a fi salutate curajul şi probitatea pe care le-au dovedit în prezentarea unor puncte de vedere personale, inclusiv pe tema evenimentelor din decembrie 1989, colonelul Filip Teodorescu – fost adjunct al Contraspionajului, colonelul Gheorghe Raţiu – ex şeful Direcţiei I – Informaţii Interne, generalul de brigadă Victor Neculicioiu – fost şef al U.M. 0110, maiorul Radu Tinu – fost locţiitor al şefului Securităţii Timiş, generalul de brigadă Aurel I. Rogojan – fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad, şi alţi profesionişti cunoscuţi şi apreciaţi în mediul cadrelor de informaţii şi nu numai.

Personal, consider că şi ofiţerii de informaţii pot prezenta analiştilor şi opiniei publice numeroase date utile privind evenimentele din decembrie 1989 şi, pe un plan mai larg, în legătură cu alte aspecte din perioada regimului Ceauşescu. Evident, aceştia sunt în măsură să abordeze numai aspecte punctuale, în limita atribuţiilor pe care le deţineau în perioada respectivă, dar informaţiile produse de ei au avantajul de a reprezenta mărturii concrete, nemijlocite.

În condiţiile în care în zilele premergătoare şi în timpul evenimentelor din decembrie 1989

s-au întocmit puţine documente, recompunerea adevărului se poate face în bună măsură pe baza mărturiilor furnizate de participanţi direcţi sau observatori obiectivi, categorie care include şi cadre ale Securităţii care au rămas în dispozitiv în acele zile din raţiuni exclusive de prezervare a interesului naţional, serios ameninţat.

Activitatea specifică pe care o desfăşuram şi poziţia pe care o deţineam (ofiţer specialist II în cadrul Serviciului V din Direcţia I – Informaţii Interne, care avea în responsabilitate activitatea informativă antidiversiune în domeniile artă-cultură, presă, radioteleviziune şi poligrafie), mi-au permis să am acces la informaţii cu o anumită relevanţă pentru modul în care au fost organizate, s-au declanşat şi s-au derulat evenimentele din decembrie 1989.

Toate informaţiile obţinute de Direcţia I sau provenind de la alte unităţi conduceau la concluzia că schimbările în derulare în celelalte ţări socialiste central europene nu puteau ocoli România. După Congresul al XIV-lea al P.C.R., când a devenit tot mai clar că Nicolae Ceauşescu nu va accepta să părăsească puterea de bună voie, ofiţerii de informaţii se aşteptau şi la încercări de înlăturare a lui prin forţă, inclusiv prin atentat, cu implicare externă şi cu riscuri pentru integritatea teritorială şi independenţa ţării. Nu se percepea, însă, cu exactitate, care va fi momentul declanşării, direcţiile de acţiune şi modalităţile concrete. Evident, au existat informaţii care confereau un contur mai exact al lucrurilor, accesibile însă numai la nivelele ierarhice superioare.

În aceste condiţii, voi prezenta evenimentele prin prisma acţiunilor la care am participat şi a informaţiilor obţinute ori la care am avut acces în acea perioadă, în baza misiunilor şi sarcinilor pe care le-am îndeplinit până în 22 decembrie, împreună cu serviciul din care făceam parte. Asupra unor momente, pentru detalieri şi completări, am apelat şi la opiniile unor colegi, exprimate în

scris ori în cadrul unor discuţii rememorative.

Pentru a evita reacţii contradictorii chiar din debut, având în vedere sensibilitatea multora faţă de calificarea evenimentelor din decembrie 1989 (revoluţie, lovitură de stat etc.), precizez că, în accepţiunea mea, în România s-au derulat, conform unui scenariu prestabilit, într-un mod mai mult sau mai puţin coerent, cu sincope şi replieri, mai multe acţiuni interne şi externe care au condus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi, în final, a regimului comunist.

Pe un plan larg, în sintagma „evenimentele din decembrie 1989”, eu includ acţiunile pregătitoare vizând răsturnarea comunismului, accentuarea nemulţumirilor social-economice şi politice faţă de regimul Ceauşescu, stimularea şi declanşarea revoltei populare, determinarea lui Nicolae Ceauşescu şi a oligarhiei comuniste de vârf să abandoneze puterea, preluarea acesteia de către armată şi predarea ei grupării perestroikiste condusă de Ion Iliescu, căreia i s-au subordonat voluntar şi celelalte structuri de forţă (Securitate şi Miliţie), lupta pentru putere cu alte nuclee, acţiunile grupărilor care doreau instaurarea unui guvern de tip occidental, consolidarea puterii lui Ion Iliescu şi a FSN.

În derularea acestor etape, s-au înregistrat acţiuni organizate, dar şi anarhice. O amprentă deosebită, care a particularizat evenimentele din decembrie 1989 faţă de cele similare din ţările ex-comuniste central şi esteuropene, şi-a pus-o componenta diversionistă (22 decembrie, ora 18,00 – 26 decembrie), soldată cu mai multe victime (morţi, răniţi) decât în perioada represiunii din zilele de 16 – 21 decembrie, precum şi cu importante distrugeri materiale.

Evenimentele din decembrie 1989 au reprezentat „o afacere românească”, dar a existat şi o consistentă implicare externă: stimularea şi potenţarea nemulţumirilor sociale printr-o viguroasă propagandă anticomunistă desfăşurată din Occident, îndeosebi prin emisiunile în limba română ale

postului de radio „Europa liberă”; implicarea unor persoane trimise special din străinătate, în majoritate de etnie română, la declanşarea acţiunilor anarhice de la Timişoara, Bucureşti, Arad etc. pentru a genera riposta violentă a structurilor de forţă ale statului; prezenţa în prim plan, în 22 decembrie, la Televiziune, Radio, instituţiile de putere, pentru o bună vizualizare şi, apoi, pentru

poziţionarea favorabilă în noile structuri ale statului, a unor persoane cunoscute de Contraspionaj ca având relaţii de natură informativă şi de influenţă cu serviciile de spionaj aparţinând URSS, dar şi unor ţări NATO, îndeosebi SUA, Marea Britanie şi Franţa.

Anumite implicări externe vizând determinarea unor schimbări majore în România erau relevate şi de informaţiile şi cazuistica specifică din domeniile de artă, cultură, radio şi televiziune.

Astfel, se cunoştea că oameni de cultură şi din presă vizau ori iniţiaseră deja acţiuni anticeauşiste de pe o poziţie comunist-gorbaciovistă, urmare a influenţei unor cadre de informaţii sovietice. Ilustrativ în acest sens a fost cazul lui Petre Mihai Băcanu, redactor la cotidianul „România liberă”, care în

toamna anului 1988, la impulsurile lui Vladimir Volodin, corespondentul Agenţiei NOVOSTI în ţara noastră, a constituit un grup şi a organizat tipărirea unui ziar samizdat care să militeze pentru reforme gen perestroika şi glasnosti.

Acţiunea a fost documentată şi prevenită de Contraspionajul anti-KGB chiar în momentul când se făceau demersurile finale pentru tipărirea primului număr al ziarului clandestin. Acţiunile din Vest vizând subminarea şi răsturnarea regimului Ceauşescu erau cunoscute în şi mai mare măsură, deoarece ele au implicat şi influenţarea unor oameni de cultură să adopte poziţii publice de contestare a regimului. Monitorizarea impulsurilor primite din străinătate de creatorii de

literatură şi artă care s-au manifestat ca opozanţi ai regimului (Mircea Dinescu Andrei Pleşu, Dan Hăulică, Octavian Paler, Dan Deşliu, Stelian Tănase, Dan Petrescu de la Iaşi etc.), precum şi a conduitei acestora, furniza indicii clare privind strategia serviciilor de informaţii occidentale.

La început, fuseserăm intrigaţi de atenţia deosebită pe care o acordau serviciile secrete străine intelectualilor în general şi oamenilor de artă şi cultură în special, cunoscut fiind faptul că aceştia nu deţineau şi nu aveau acces la date şi informaţii secrete. Pe parcurs a devenit tot mai evident că serviciile de spionaj străine vizau persoane din aceste categorii pentru a le folosi în planul subversiunii interne. Semnificativ este faptul că mai toţi intelectualii care s-au remarcat prin acţiuni contestatare sau de protest se aflau în legătură exact cu acei diplomaţi, ziarişti sau alte categorii de străini despre care existau date certe că sunt cadre sau agenţi ai serviciilor de spionaj străine. Prin intermediul acestora s-au exercitat, de la caz la caz, acţiuni de racolare, incitare, încurajare ori sprijin.

Ilustrativ este şi faptul că mulţi dintre cei care s-au lansat în acţiuni riscante de protest public, aveau promisiunea că vor fi sprijiniţi în cazul unor măsuri aspre ale autorităţilor, inclusiv prin plecarea definitivă din ţară, soluţie la care au apelat destui dintre ei (Dumitru Ţepeneag, Paul Goma, Virgil Tănase, Dorin Tudoran, Liviu Cangeopol etc.).

Competenţele informative ale Direcţiei I în problematica acţiunilor de factură revizionistă au permis să se sesizeze reconfigurarea unor riscuri de acest gen din direcţia Ungaria, cercurile revizionist-iredentiste din această ţară încercând să introducă problema Transilvaniei în ecuaţia schimbărilor politice inevitabile din România.

La nivelul Direcţiei I funcţiona, din anul 1986, Comandamentul unic de luptă contra revizionismului şi extremismului iredentist maghiar şi erau monitorizate cazurile importante din această problematică (Laszlo Tökes, Süto Andras, Szöcs Geza, Domokos Geza ş.a.) Informaţiile obţinute la sfârşitul anilor ‘80 relevau că una dintre modalităţile de acţiune ale revizionismului ungar o reprezenta folosirea fugarilor români staţionaţi în Ungaria în acţiuni vizând subminarea şi răsturnarea regimului Ceauşescu.

La Direcţia I erau gestionate şi informaţiile privind faptele infracţionale la regimul frontierei de stat cu relevanţă pentru securitatea naţională, ceea ce a permis să se sesizeze că, începând din vara anului 1989, autorităţile ungare au început să returneze sistematic cetăţeni români trecuţi ilegal în această ţară.

Totodată, analiza cifrelor privind intrările şi ieşirile din România ale cetăţenilor sovietici, indica faptul că, în luna decembrie, se acumula în ţară un potenţial apreciabil de „turişti” basarabeni, ucraineni şi ruşi, care, prin număr, era nejustificat şi îngrijorător.

 

General brig. (r) Vasile Mălureanu

(urmare în numărul viitor)

Material preluat din revista Vitralii-Lumini si umbre aparţinând Asociaţiei cadrelor militare SRI(r)

 

 

tralii-Lu

Tags: evenimentele din decembrie 1989 in perceptia unui ofiter de informatii, decembrie 1989, aurel rogojan filip teodorescu, victor neculicioiu

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.