You are here: Home // Servicii secrete // FACEBOOK… cu bune şi cu rele!

FACEBOOK… cu bune şi cu rele!

Unul dintre cele mai de succes site-uri de socializare din zilele noastre este Facebook care, deşi are în spate o istorie întrucâtva hazlie, devine pe zi ce trece tot mai serios. Adică începe să facă bani la modul industrial.

Prin 2003, Mark Zuckerberg a inventat Facemash (predecesorul lui Facebook) pe când se afla în al doilea an de studenţie la Harvard. Până aici nimic deosebit. Detaliul delicios este că ideea i-a venit acestuia după ce l-a părăsit prietena şi încerca să facă ceva care să-l ajute să nu se mai gândească la aceasta. Site-ul Facemash a fost şters de pe serverele universităţii, iar Mark Zuckerberg ameninţat cu exmatricularea, fiind acuzat de încălcarea regulamentelor de ordine internă.

În ianuarie 2004, Zuckerberg a fondat thefacebook.com, site care a evoluat continuu de atunci şi în decurs de 9 ani a ajuns să arate aşa cum îl ştie toată lumea astăzi. Din septembrie 2006, oricine care are peste 13 ani şi deţine o adresă validă de e-mail îşi poate crea un cont de Facebook. Mai mult, cei care deţin un cont Facebook pot adera la reţele organizate după oraşe, locuri de muncă, şcoli sau universităţi. Utilizatorii mai pot adăuga prieteni, trimite mesaje ori actualiza profilul personal, transmiţându-le astfel cunoştinţelor informaţii despre ei.

Există ţări în care Facebook a iscat controverse, existând perioade de timp în care acesta a fost interzis în Siria, China, Vietnam sau Iran, alături de multe companii ai căror şefi erau iritaţi de faptul că angajaţii pierdeau prea mult timp cu el.

 

Faţa nevăzută a acestei reţele de socializare

 

Dar să analizăm pe scurt şi faţa nevăzută a acestei reţele de socializare cu peste 1 miliard de utilizatori. În primul rând, trebuie subliniat faptul că acest sistem nu a fost creat doar pentru plăcerea utilizatorilor. Numai cei naivi pot crede asta!

În spatele Facebook se află o imensă afacere, pentru care materia primă o constituie chiar VIAŢA internauţilor.

Peste tot se tinde ca Facebook să fie utilizat conform legilor locale ale fiecărei ţări, or în realitate Facebook este o societate californiană care funcţionează după legislaţia Californiei (diferită chiar şi de cea americană). Aceasta înseamnă că tot ceea ce se plasează pe Facebook va fi arhivat în mod LEGAL (în California) într-o bază de date enormă (fotografii, clipuri, conversaţii, discuţii, documente, texte etc.) şi păstrat acolo. Şi, încă o dată, procedând astfel, Facebook este în perfectă legalitate !

Facebook ştie tot ce faci atunci când îţi deschizi calculatorul şi te conectezi la internet. Ce site-uri accesezi, pe ce pagini intri, cu cine vorbeşti şi ce aplicaţii foloseşti. Mai mult, angajaţii companiei pot vedea şi când oamenii care nu sunt membri Facebook intră pe internet, dacă aceştia au vizitat măcar o dată site-ul de socializare.

Facebook este capabil să reţină datele tuturor site-urilor vizitate pe o perioadă de 90 de zile, ştergând permanent intrările vechi şi adăugându-le pe cele noi. Dacă utilizatorul este logat pe contul de Facebook şi navighează pe alte site-uri, vor fi înregistrate numele, adresa de e-mail, prietenii şi toate datele asociate profilului.

De altfel, toţi utilizatorii Facebook şi-au dat acordul pentru ca datele lor personale să fie înregistrate, conservate şi utilizate în orice scop. Vă surprinde? Şi dumneavoastră, înainte de a utiliza Facebook vi s-a cerut un clik pe „accept condiţiile”, şi ca de obicei nu le-aţi citit cu atenţie. Dar oare asta este tot? V-aţi întrebat vreodată ce se întâmplă cu datele voastre personale?

 

Un vis devenit realitate pentru CIA

 

Este ştiut că Facebook este un site gratuit. Se poate pune întrebarea de unde ia Facebook banii pe care îi consumă pentru remunerarea celor angajaţi sau a colaboratorilor, pentru plata brevetelor pe care le înregistrează etc.?

Răspunsul este simplu: actualmente un număr foarte mare de firme/companii din toate ţările cumpără dreptul de a consulta arhivele Facebook, de unde pot obţine date care îi interesează în vederea angajării sau verificării angajaţilor.

„Dupa atâţia ani de monitorizare „ascunsă” a publicului, am fost uimiţi de faptul că atât de mulţi oameni publică de bună voie date despre locul unde trăiesc, despre orientările religioase şi politice pe care le au, liste cu prieteni şi adresele lor de mail, numere de telefon; sute de poze cu ei înşişi, ba chiar şi actualizări de stare, postând periodic informaţii despre ceea ce fac. Este un vis devenit realitate pentru CIA”, declara Cristopher Sartinsky, director reprezentant al CIA.

 

Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, medaliat pentru spionaj de CIA

 

Mai trebuie subliniat ceva. Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a primit o medalie de spionaj pentru munca sa la acest program pe care l-a numit „singurul si cel mai puternic program inventat vreodată pentru controlul populaţiei”.

La începutul acestui an, Asociaţia Americană de Psihiatrie (APA) a nominalizat noi forme de dependenţă pentru a fi introduse în ediţia a cincea a DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders), printre care şi dependenţa de internet, şi, în particular, cea de Facebook.

Această reţea de socializare permite o formă de comunicare neîntreruptă, pe când e-mail-ul, spre exemplu, e limitat. De aici şi senzaţia utilizatorului că, în măsura în care nu intră frecvent pe contul său de Facebook, pierde firul şi asta îl frustrează. De asemenea, îi dă utilizatorului iluzia apropierii, proximităţii. Astea ar fi avantajele, în opinia pasionaţilor. Tot ei îi văd şi punctele slabe. Faptul că nu permite o ierarhizare a informaţiei, nu poţi discerne ce e adevărat sau nu, iar specialiştii identifică drept un posibil efect al utilizării frecvente şi scăderea capacităţii de concentrare. Altfel spus, setat la ritmul cu care se succed postările pe Facebook, te infantilizezi în viaţa reală.

„Când oamenii sunt legaţi emoţional de Facebook, accesul la fotografii sau la alte postări ale prietenilor în timp ce aceştia consumă alcool îi motivează să se angajeze în comportamente similare în loc să se adapteze unei vieţi sociale normale”, susţine Russell Clayton.

În ce măsură Facebook este terapeutic pentru cei care se confruntă cu stări de anxietate este un subiect îndelung dezbătut. Un studiu efectuat în 2012 a arătat că persoanele care accesează site-urile de socializare în mod regulat îşi schimbă comportamentul în mod negativ, ceea ce implică şi dificultăţi de socializare în viaţa reală sau de relaxare.

O infracţiune legată de Facebook este raportată la poliţia engleză la fiecare 40 de minute. Anul trecut, ofiţerii au identificat 12.300 de infracţiuni care implicau celebrul site de socializare. Facebook a fost menţionat în contextul unor investigaţii de omor, viol, infracţiuni sexuale cu copii, atacuri, răpiri, ameninţări cu moartea, intimidarea martorilor şi fraudă.

 „Prietenii de azi pot deveni duşmanii de mâine”.

 

Deci, atenţie maximă! Evitaţi orice fel de poze compromiţătoare (cu alcool, ţigări, droguri, fotografii tendenţioase, intime, vulgare etc.), insulte (căci acestea pot servi ca probe în justiţie), informaţii/date personale sau private, chiar în relaţiile cu prieteni apropiaţi… „Prietenii de azi pot deveni duşmanii de mâine”.

Şi toate acestea sunt valabile şi pentru documente ale prietenilor: mulţi utilizatori pun pe Facebook poze cu prieteni, de-ale prietenilor în ideea că aceştia nu vor fi deranjaţi… Nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, nu puteţi spune în instanţă „nu am ştiut”! În concluzie, folosiţi cum doriţi aceste informaţii. Cel puţin sunteţi preveniţi !

De altfel, se poate pune şi o alta întrebare în legătură cu Facebook: La ce foloseşte o asemenea exhibare a vieţii private?

Filmul postat pe Youtube, sub numele Închide-ţi contul de Facebook ! dezvăluie încă o dată, dacă mai era nevoie, capcanele ascunse din spatele acestui site de socializare.

La fel ca un cuţit sau o maşină, nu este nimic periculos sau penal cu privire la Facebook, însă acest site trebuie tratat cu atenţie din cauza pericolelor care pot fi asociate cu utilizarea lui.

 Puţină prudenţă nu strică niciodată!

 

Colonel (r) Liviu Găitan,  publicat în revista VITRALII ap

Tags: facebook, liviu gaitan facebook

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.