You are here: Home // Diaspora // Jafuri de 1 milion de lire comise de o bandă de români

Jafuri de 1 milion de lire comise de o bandă de români

Un grup infracţional format din cetăţeni români a comis, în Marea Britanie, jafuri în valoare de un milion de lire sterline la magazine de bijuterii.
hoti romaniDupă ce au jefuit mai multe magazine de bijuterii indiene şi turceşti, luate în vizor datorită cantităţilor mari de aur, gruparea a fost prinsă în flagrant în timp ce încerca să jefuiască un magazin în nordul Londrei, în septembrie, anul trecut. Unul dintre membrii grupului, Ovidiu Gabor, în vârsta de 25 de ani, le-ar fi spus politiştilor în timp ce era încatuşat “Nu-mi pasă, merg la închisoare ca în vacanţă”. “Se pare că toti au venit în această ţară cu unicul scop de a comite jafuri şi de a lua parte la acest complot. Nu sunt persoane care au venit aici să muncească şi s-au reprofilat. Este o grupare organizată profesionistă, care a venit aici să jefuiască”, a declarat procurorul Jonathan Polnay.
Cătălin Paise, 19 ani, Puiu-Dănuţ Păunescu, 26, Marius Barbu, 25, Vasile Batârgă, 23, Iulian Culba, 22, Ovidiu Gabor, 25, Ioan Gavrileţ, 26, Constantin Irina, 30, Gheorghe Macovei, 23, şi Iulian Roman, 21 sunt pasibili de pedeapsă cu închisoarea, după ce au pledat vinovat pentru acuzaţia de jaf în grup organizat.
Modul de operare al cetăţenilor români a fost acelaşi în fiecare jaf. Un bărbat prezentabil, îmbrăcat în costum şi cu pălărie pe cap, suna la uşa magazinului de bijuterii, iar când i se deschidea, acesta îşi stergea îndelung pantofii, ţinând usa deschisă. Ceilalţi intrau în magazin purtând cagule şi echipaţi fiecare cu câte un baros, cu care spărgeau vitrinele şi furau tot aurul, dupa care fugeau peste liniile ferate, mizând pe faptul că poliţia nu se va aventura să îi urmarească pe şine, din cauza pericolelor.
Poliţia a recuperat ulterior haine aruncate de membrii grupului, care au fost confirmate în urma testelor ADN ca fiind ale lui Barbu, Macovei şi Gavrileţ. La 5 aprilie, acestia au mai furat aur în valoare de 248.659 de lire sterline prin jafuri în Essex, poliţia recuperând ulterior trei genţi de voiaj cu haine şi bijuterii în valoare de 73.146 de lire sterline. La 25 august gruparea a mai dat o spargere cu un prejudiciu care se ridica la 341.545 de lire.
Sursa : Internet

Tags: grup pledat vinovat pt spargeri, hoti romani, romani jafuri bijuterii marea britanie, jaf de un milion de lire, jaf 1 milion lire anglia, banda de romani hoti an laquila cautati, prejudiciu de 1 milion lire

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.