You are here: Home // Dezvaluiri // Militia din Mehedinti a devenit celebra inainte de 1989 după ce Europa Libera a difuzat o ştire conform careia ofiterii bat infractorii cu un robot pentru a-i trimite dupa gratii

Militia din Mehedinti a devenit celebra inainte de 1989 după ce Europa Libera a difuzat o ştire conform careia ofiterii bat infractorii cu un robot pentru a-i trimite dupa gratii

 În realitate, era vorba de un schelet metalic folosit de oamenii legii în expertizele traseologice

Să-l determini pe un infractor să declare cu uşurinţă faptele pe care le-a comis nu este o chestiune uşoară, anchetatorii fiind nevoiţi să recurgă la tot felul de metode de investigare pentru a-l face pe acesta să spună adevărul. Cu puţin înainte de evenimentele din 1989, miliţienii din Mehedinţi au descoperit o metodă inedită de a-i convinge pe infractori, fără prea mari eforturi, să spună tot.

Era vorba de un banal obiect folosit de criminalişti în expertizele traseologice, prin care se urmăreşte identificarea obiectelor care au lăsat urme în procesul comiterii infracţiunii, adică un schelet metalic, pe care uneori anchetatorii îl mai foloseau şi pe post de cuier, aruncând pe el câte o şapcă ori vreo haină. Mai glumeau pe seama scheletului cu şapcă de miliţian până într-o zi când şi-au dat seama că au în birou o mină de aur. Scheletul reuşea să sperie pe infractorii slabi de înger, aşa că de aici şi până la folosirea lui pe post de bau-bau a fost doar un pas.

„Infractorii se speriau când vedeau scheletul, iar noi îi simţeam şi atunci începeam cu explicaţiile: «Ăsta este robotul electric care uneori bate în locul nostru că noi nu avem nici rapiditatea, nici viteza, nici forţa şi obosim. Aşa că îl băgăm în priză şi îl lăsăm acolo până îl znopeşte». Asta era introducerea. În timp ce îl anchetai, sigur erau combinaţii între noi ofiţerii, intra câte unul care se făcea că intră în vorbă în anchetă şi spunea: <<băi, colegule, nu îţi mai pierde timpul cu ăsta, du-l la robot>>. El care trăsese cu coada ochiului şi văzuse scheletul şi auzise că ăla bate din toate poziţiile, intra într-o stare de teamă. Era un factor psihilogic foarte puternic, unii îşi dădeau drumul  de frică: <<Nu, şefu, nu mă duce la robot, că spun tot>>”, povesteşte fostul ofiţer de poliţie judiciară Dumitru Tudor, acum directorul unei agenţii de detectivi particulari din Turnu Severin.

Miliţienii au mers mai departe şi, pentru ca zvonul să se răspândească în mediul infractorilor, îi învăţau pe cei care treceau prin anchete că au fost bătuţi de aşa-zisul robot. Şi metoda a funcţionat astfel că în scurt timp, în rândul puşcăriaşilor se tot vorbea de robotul bătăuş de la miliţia din Mehedinţi.

„Altădată, îl foloseam în alt sens, după ce el spunea tot şi terminam dosarul îl învăţam ceva de felul următor: <<vezi că tu eşti începător, când te duci acum la puşcărie şi intri în celulă cu ăia vechi, cu vagabonţii ăia bătrâni, o să te întrebe dacă ai dat declaraţie şi dacă spui ca prostul că am dat aşa fără bătaie, fără nimic nu dau ăia doi bani pe tine. Ca să pari un tip aşa mai interesant şi să impresionezi asistenţa spui bă n-am spus nimic până m-au băgat la robot. Şi în felul ăsta îţi mai speli puţin ruşinea, că te-a bătut robotul>>. Sigur pentru cei care nu avuseseră de-a face cu robotul şi erau în puşcărie şi tot auzeau chestia că n-am rezistat la robot începuse deja în mintea lor să se formeze un fel de frică psihologică, orice numai să nu ajungi la robot. Azi aşa mâine aşa, noi foloseam în continuare mesajul acesta că robotul face şi drege şi s-a creat o psihoză în rândul celor din penitenciar, care nouă ne convenea, că ne uşura munca”, povesteşte experimentatul ofiţer. Într-o zi, ofiţerii judiciarişti aveau să audă tocmai la Europa Liberă că Miliţia din Mehedinţi bate infractorii cu robotul.

„Cineva din lumea asta a infractorilor a trimis o scrisoare la Europa Liberă că Miliţia din Severin are robot şi bate infractorii cu robotul, nu-i mai bate manual. Au crezut şi au difuzat ştirea cum că Mehedinţiul are robot. Noi ofiţerii râdeam de ne prăpădeam de poveste şi eram extraordinari de încântaţi deoarece faptul că venea mesajul dinspre Europa Liberă spre ei era acum mai credibil că există acest robot”, mai spune Dumitru Tudor.

 

Autor: Corina Macavei, in adevarul.ro

Preluat pentru Dvs de

Detectivul de serviciu

 

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.