You are here: Home // Detectivi // Poveste adevărată: “M-am îndrăgostit de detectivul care m-a ajutat să divorţez!”

Poveste adevărată: “M-am îndrăgostit de detectivul care m-a ajutat să divorţez!”

Când mi-am dat seama că Sorin mă înşală am angajat un detectiv ca să-mi confirme bănuielile. Aşa s-a întâmplat ca omul care mi-a adus proba trădării şi mi-a sfâşiat inima, să mi-o şi repare la loc. M-am îndrăgostit de detectiv, chiar dacă atunci când l-am cunoscut credeam că n-o să mai fiu cu altcineva vreodată.

Ştiu, pare desprins din filmele cu poliţişti, în care eroul principal salvează fata şi rămâne cu ea. Totuşi, aşa s-a întâmplat, ca viaţa mea să-şi schimbe cursul când aveam 30 de ani. Eram, căsătorită de şase ani cu Sorin, şi totul ne mergea din plin. Aveam bani, afaceri, proprietăţi, petreceam concedii de vis în locuri exotice, nimic din ceea ce se putea cumpăra nu-mi era refuzat.  Averea aparţinea familiei lui Sorin, dar în afacerea familiei munceam amândoi, cot la cot, pentru că ne plăcea ceea ce făceam. Ne cunoscusem în facultate, la ASE, şi eu am fost aproape adoptată de familia lui pentru că îmi pierdusem ambii părinţi încă din adolescenţă.

Când a venit pe lume Adrian, fiul nostru, am fost în al nouălea cer şi noi şi familia. Se născuse moştenitorul imperiului. Eram nora perfectă şi soţia ideală. După vreo doi ani, însă, lucrurile se răciseră între noi. În perioada în care am stat acasă şi m-am ocupat mai mult de copil, Sorin a pus ochii pe o altă femeie, angajată ca să se ocupe de una din filialele firmei. Ajunsese să facă des deplasări în Cluj, ca să fie cu ea, sub pretext că e nouă şi are nevoie de îndrumare. Când am început să pun întrebări şi să devin suspicioasă, Sorin mi-a replicat enervat că trebuie să-mi ţin hormonii în frâu, iar mama soacră mi-a explicat „cu tact” că aşa sunt bărbaţii, nu trebuie să mă consum, locul meu nu va fi luat de nimeni. Asta m-a înfuriat şi mai tare, mai ales că în condiţiile date eu nu-mi mai găseam locul. Care era locul meu, să fac frumos la mese festive şi să cresc moştenitorul familiei? Adică treabă de hostese şi de bone.

Nu spun că nu-mi iubesc copilul, dimpotrivă, dar când ne căsătorisem, stabilisem împreună că niciodată nu ne vom lăsa influenţaţi de avere şi că ne vom iubi mai presus de orice.

Pentru că nu m-am mulţumit cu explicaţiile lui Sorin am decis să apelez la un detectiv. Trebuia să ştiu sigur. Şi după două luni de filaj am aflat. Cu date, nume şi poze. O chema Carmen şi era foarte tânără. Nu ştiu cum decisese Sorin, dar mai ales socrul meu, să-i dea pe mâini unei fete de 21 de ani filiala noastră din Cluj. Dar iată că se întâmplase. Iar Sorin îşi cumpărase acolo un apartament, în care petrecea timpul cu ea.

Dan, detectivul, a dat dovadă de mult tact încă de când ne-am cunoscut. Un tip fin, pasionat de filosofie şi tehnică, a ajuns să facă pe detectivul dintr-un capriciu.  Într-o zi i s-a pus pata că renunţă la meseria lui de IT-ist şi începe ceva pe cont propriu. Habar nu avea ce, dar s-a întâmplat să facă pe detectivul pentru un amic care suspecta că-l înşală prietena. Succesul cu care a prins-o pe tipa respectivă, şi aventurile prin care a trecut l-au făcut să înţeleagă că asta îşi doreşte să facă. Nu e neapărat un tip aventuros, ci mai degrabă unul analitic, căruia îi place să judece psihologic cazurile pe care le are şi astfel ajunge mai uşor la fapte.

Mie mi-a fost recomandat de o cunoştinţă, şi era deja în al treilea an de când făcea meseria asta. Avea o clientelă şi nişte succese la activ. Când mi-a pus pe masă plicul cu fotografii şi rapoartele pe zile, m-a lăsat singură şi mi-a spus că va veni să discutăm peste câteva zile. M-a lăsat să fierb în suc propriu şi să mă calmez. A avut o tactică bună, pentru că în zilele alea nu voiam să văd pe nimeni. Poate că îl uram şi pe el, detectivul, pentru că îmi confirmase cele mai negre bănuieli.

Când l-am confruntat pe Sorin cu evidenţa mi-a spus că asta e, nu se poate abţine, că o iubeşte pe Carmen şi că vrea să fie cu ea. Mai mult, m-a acuzat de tactici securiste, şi că el nu mai poate să trăiască în atmosfera asta de urmărire. Dădea cu piciorul la tot. Culmea e că se aştepta ca eu să plec şi să-i las lui copilul. La fel gândeau şi socrii mei. Faptul că eu eram nora lor de şase ani, mama singurului lor nepot, femeia pe care fiul lor o iubise atâta timp, nu însemnau nimic toate astea. Venise momentul în care tot o intrusă eram pentru ei.

Dan a fost cel care m-a ajutat şi încurajat să trec peste teama că mi-aş putea pierde copilul. M-a pus în legătură cu un avocat şi m-a asigurat că tot ce ar putea face familia cu bani poate fi contracarat cu dovezi şi că el mă va sprijini. Lucru de care s-a ţinut, neaşteptat. În fond era un străin, eu pentru el eram o clientă oarecare, iar ieşind din acea familie deveneam chiar mai puţin: o femeie fără bani.

Când credeam că va urma o bătălie pentru custodia copilului, şi mă pregătisem cu dovezi puternice pentru proces, a căzut ca o sabie împărţind apele vestea că numita Carmen era însărcinată. Familia era fericită că va avea un alt moştenitor. Micuţul Adrian fusese decăzut din drepturi. Sorin, care oricum ne trata cu indiferenţă şi pe mine şi pe copil, de când apăruse Carmen în viaţa lui, a decis suveran că pot păstra copilul, ba chiar mi-a oferit o casă şi o pensie alimentară fără să fie nevoie să ne mai judecăm. Am ajuns să ne despărţim amiabil.

Eram şocată de mercantilismul cu care familia lui, din care făcusem şi eu parte, judeca oamenii şi viaţa. Parcă mi se ridicase brusc de pe ochi un voal şi îi vedeam pentru prima dată în adevărata lumină.

În tot timpul ăsta, Dan a fost lângă mine. După o vreme deja era evident că faptul de a fi în dreapta mea nu mai făcea parte din atribuţiile lui de detectiv. La început am crezut că-i e milă de mine şi chiar l-am repezit în câteva rânduri, spunându-i că nu am nevoie de mila nimănui, că mă descurc. Adevărul era că nu mă descurcam deloc. Eram deprimată, fără prieteni, cu un copil mic şi fără job.

M-a ajutat mai întâi să găsesc un loc de muncă. Deşi îmi făceam tot meseria pentru care mă pregătisem în facultate, trecerea de la statutul de noră a patronului la simplă economistă într-o oarecare firmă privată mi s-a părut uriaşă. Apoi lucrurile s-au întâmplat treptat şi lent. A avut o răbdare fantastică pentru un bărbat. Mie mi-a luat un an de zile ca să-l uit pe Sorin şi să nu mă mai las otrăvită de ura pe care o simţeam pentru el şi pentru familia lui. M-a ajutat şi faptul că ei nu se prea înghesuiau cu vizitele la copil, aşa că nu ne vedeam cu lunile. În tot timpul ăsta, Dan a fost alături de mine, fiind tată pentru copilul meu care abia făcea primii paşi. Apoi, aproape firesc, a devenit şi iubit pentru mine.

Încă nu sunt pe deplin refăcută după această traumă psihică prin care am trecut. Eu aşa am socotit ce mi s-a întâmplat. Dar în timp ştiu că voi învăţa să-l iubesc aşa cum îl şi apreciez pe Dan. El îmi demonstrează zi de zi că a fi om nu ţine de bani şi de statut social, dimpotrivă.

Nota redacţiei: Această poveste este adevărată. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Sursa: Internet – Articol scris de  Sorina Apostol  postat pe forumul revistei eva.ro

Tags: detectivi, mam indragostit de fiul meu

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.