You are here: Home // Actualitate // Romania, printre cele mai corupte tari din lume

Romania, printre cele mai corupte tari din lume

România este printre cele mai corupte ţări într-un clasament ce cuprinde Europa şi America de Nord. Un studiu realizat în acest an arată cum stă ţara noastră la combaterea criminalităţii, transparenţa guvernării sau constrângerile la care sunt supuşi politicienilor.

Când vine vorba de absenţa corupţiei, România ocupă penultima poziţie: locul 23 dintre cele 24 de ţări din regiune. Tot pe locul 23 este şi la capitolul transparenţa guvernării sau constrângerea conducătorilor.

Nici la combaterea criminalităţii nu stăm prea bine. Suntem pe locul 20 din 24. Menţinerea ordinii este capitolul la care am scos cel mai bun scor. Chiar şi aşa, ne-am clasat pe locul 17.

La nivel global, justiţia românească este pe locul 33 din 99. Georgia şi Grecia stau mai bine decât noi, însă ne putem lăuda că NU suntem la fel de corupţi precum vecinii noştri bulgari, aflaţi pe locul 44 sau ca ruşii care ocupă poziţia 80 în clasament.

Primele locuri sunt ocupate doar din nordul Europei. Danemarca este astfel ţara în care legea se aplică cel mai bine.

De partea cealaltă, cele mai corupte ţări din lume sunt Zimbabwe, Afganistan şi Venezuela. Indexul anul Rule of Law este cel mai cuprinzător studiu de acest fel şi a fost aplicat pe 100.000 de gospodării din întreaga lume.

Detectivul de serviciu

Tags: cele mai corupte tari, coruptie

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.