You are here: Home // Detectivi // Sfaturile politistilor impotriva fraudelor cu carduri

Sfaturile politistilor impotriva fraudelor cu carduri

De la începutul acestui an, fraudele de tip skimming şi pishing au cunoscut o creştere exponenţială, atenţionează Inspectoratul General al Poliţiei Române. Pentru a înţelege mai bine atacurile la care putem fi supuşi, poliţiştii au încercat o descriere a două dintre modurile de operare ale infractorilor.

Skimmingul constă în instalarea de dispozitive la bancomate sau POS-uri prin care sunt copiate datele de pe benzile magnetice ale cărţilor de credit care, ulterior, sunt folosite pentru inscripţionarea unor noi cărţi de credit.

Phishing-ul se bazează pe crearea unor pagini web false şi transmiterea de mesaje către diverse persoane în scopul obţinerii unor date de identitate pentru Internet sau cărţi de credit. Odată obţinute aceste informaţii despre cărţile de credit, conturi de utilizatori, conturi de e-banking, acestea pot fi folosite cu uşurinţă pentru plata unor servicii sau pentru achiziţionarea de bunuri prin Internet, efectuarea de transferuri de bani sau folosirea identităţii celui ale cărui date au fost furate.

Pentru a nu fi ţinta acestor atacuri, poliţiştii fac următoarele recomandări:

 

  1. 1.      nu accesaţi linkul transmis în conţinutul email-ului ;

 

  1. 2.      verificaţi în browser numele site-ului, pentru a observa diferenţa faţă de site-ul original;

 

  1. 3.      contactaţi banca sau instituţia financiară pentru a verifica dacă au transmis astfel de mesaje (în politica băncilor nu se practică astfel de procedee pentru solicitarea datelor confidenţiale);

 

  1. 4.      nu divulgaţi niciodată datele confidenţiale despre conturile de card (număr de card, data expirării, codul PIN) sau userul şi parola aferente conturilor de e-banking;


  1. 5.      nu divulgaţi codul PIN nimănui.

                    Persoanele care se pretind a fi angajaţi ai băncii şi solicită astfel de date, telefonic sau prin e-mail, sunt nişte impostori.

 

Detectivul de serviciu

 

Tags: frauda cu carduri

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.