You are here: Home // Uncategorized // Strugurii previn cancerul şi bolile de inimă. Beneficii miraculoase pentru sănătate şi frumuseţe

Strugurii previn cancerul şi bolile de inimă. Beneficii miraculoase pentru sănătate şi frumuseţe

Consumaţi ca atare, cât şi sub forma de suc şi vin, strugurii au multiple beneficii pentru sănătate şi frumuseţe, principalele lor contribuţii fiind protejarea sănătăţii cerebrale şi nervoase, datorită antioxidantului resveratrol pe care îl conţin şi lecitinei, dar şi prevenirea cancerului şi al bolilor de inima, datorită acidului elagic. În plus, uleiul din seminţe de struguri împiedică dezvoltarea unor formaţiuni tumorale benigne, precum chisturile overiene, fibroamele uterine, adenoamele şi adenofibroamele mamare. Nici frunzele viţei de vie nu se aruncă pentru că, zdrobite şi aplicate pe frunte, acestea combat durerile de cap, iar folosite sub formă de infuzie, acestea alungă insomnia.

 
struguriÎn această perioadă, strugurii sunt fructele-vedetă, deşi există anumite soiuri care sunt prezente în piaţă în tot restul anului, la preţuri ceva mai piperate decât acum. Aşadar, nu ocoliţi tarabele cu struguri luna aceasta pentru că fie şi o cură intensa cu struguri şi suc din struguri de o luna pot face schimbări remarcabile asupra stării dumneavoastră de sănătate. Trei pahare cu must băute într-o zi pregătesc organismul pentru iarnă, întăresc sistemul imunitar şi puteţi fi siguri că, în vremea rece, nu veţi mai răci la fel de uşor. În plus, strugurii şi, implicit, mustul conţine lecitină, resveratrol şi acid elagic, indispensabile funcţionarii optime a sistemului nervos. Totodată, mustul are efect laxativ şi diuretic, fiind recomandat celor care sufera de constipaţie, rinichi, cu litiaze, anumite forme de reumatism, cum sunt guta şi artrita. De asemenea, mustul se recomanda şi în curele rapide de dezintoxicare. Printre acizii continuţi de acest fruct se numără acidul tartric, folic, malic, succinic (butandioic), fumaric şi cafeic. Din struguri asimilăm şi beta-caroten, acid licopen, elagic şi resveratrol. Este cunoscut faptul că acidul folic este important în perioada sarcinii, iar resveratrolul ajută în controlul colesterolului şi reduce riscul atacurilor de cord. Antioxidanţii prezenţi în struguri, precum antocianinele, geraniolul, linalolul şi nerolul şi taninele, sunt extrem de importanţi pentru că protejează organismul de cancer. De asemenea, în aceste mici bobiţe mai găsim calciu, cupru, fier, magneziu, mangan, fosfor, potasiu, siliciu şi sulf. Potasiul şi sodiul sunt stimulenţi importanţi pentru sistemul nervos, iar magneziul ajută la contracţia musculară.
Întrebuinţări diverse
-  Uleiul din sâmburi de struguri împiedică dezvoltarea unor formaţiuni tumorale benigne, cum sunt chisturile overiene, fibroamele uterine, adenoamele şi adenofibroamele mamare. De aceea, femeilor cu predispozitie la asemenea tumori li se recomanda să facă anual câte patru sau şase cure de câte o luna de zile, cu 20, 30 ml de ulei de seminţe de struguri.
-         Pentru tenul obosit, se poate face o mască tonifiantă folosind bobiţe de struguri foarte bine spălate şi zdrobite sau se poate aplica pe piele suc din struguri care se menţine cel putin 20 de minute.
-         Infuzia din frunze de viţă-de-vie combate insomnia. Se recomandă ca frunzele să fie culese cât sunt încă foarte tinere, de un verde intens, strălucitor. Se spală bine, se lasă la scurs şi se usucă, la umbră, în strat subţire. Sunt uscate şi pot fi depozitate pentru iarnă, în pungi de hârtie sau de pânză.
-         Lacrima viţei de vie, o sevă de primăvară, se recomanda, câte o linguriţă, dimineaţa, în litiazele biliare şi renale. La ţară, femeile folosesc acest lichid şi pentru limpezirea vederii.
-         In caz de alergii, se fac cure de câte două, trei luni cu câte 30 ml de ulei de seminţe de struguri, care are capacitatea de a bloca enzimele care produc histaminele.
-         Uleiul din sâmburi de struguri poate înlocui, cu succes, orice cremă sau loţiune din comerţ, având efecte miraculoase asupra tenurilor afectate de cuperoza, acele vinşioare de sânge inestetice care apar la nivelul nasului şi al pomeţilor. Abundent în polifenoli, un tip de antioxidanţi, acesta este capabil să şteargă de pe chip trecerea anilor. Sunt capabili să ajute la producţia de colagen şi să păstreze elasticitatea pielii. Acest tip de ulei este bogat şi în acizi graşi esenţiali, care păstrează epiderma hidratată şi suplă. Este ideal în tratarea micilor imperfecţiuni ale pielii, printre care şi cicatricele, graţie conţinutului natural de Vitamina E si C.
-         Mustul roşu nefermentat de struguri conţine o varietate deosebită de flavonoizi care inhibă formarea cheagurilor de sânge, iar antocianinele au efect protector faţă de bolile de inimă, graţie capacităţii lor de a inhiba sinteza de colesterol. Aceşti antioxidanţi inhibă agregarea plachetară, scad riscul de formare a cheagurilor de sânge şi reduc considerabil riscul apariţiei infarctului de miocard. Studiile consemnează şi faptul că mustul roşu nefermentat de struguri reduce activitatea plachetară cu aproximativ 75%, faţă de numai 45% cât o reduce aspirină.
-         Strugurii reduc febra, combat oboseala şi asigură energie organismului. De asemenea, sucul din acest fruct ajută în problemele legate de acnee. Chiar şi reumatismul, guta şi astmul pot fi controlate cu struguri, deoarece conţin agenţi anti-inflamatori.
-         Strugurii ajută în eliminarea pietrelor de la rinichi, tratează migrenele, întăresc sistemul digestiv, curăţă ficatul, cresc umiditatea din plămâni, micşorează tumorile mamare şi sunt folosiţi în tratamentul bolii Alzheimer.
-         Cercetătorii sunt de parere ca flavanoidele, continute de struguri, ceai verde, cacao şi roşii, sunt responsabile de efectul benefic asupra presiunii sângelui.
-         Bioflavonoidele conţinute de struguri au un efect sinergic cu vitamina C, având o mare importanţă în întărirea peretelui capilar. Cele mai cunoscute bioflavonoide sunt: quercetina, rutina, hesperidina, naringina, baicalina şi picnogenolul. Bioflavonoidele cresc rezistenţa capilarelor, reglandule permeabilitatea, şi se opun formării de varice şi de hemoroizi. De asemenea, bioflavonoidele au un efect antianginos, tonic cardiac, antiaterosclerotic de prima mână şi antitrombotic. Bioflavonoidele preîntâmpină ridarea şi îmbătrânirea pielii, menţinându-i elasticitatea şi tinereţea.

Valori nutritive pentru 100 de grame de struguri
- calorii: 110;
- grăsimi: sub 1 gram;
- grăsimi saturate: zero;
- colesterol: zero;
- carbohidraţi: 29 grame;
- proteine: 1 gram;
- fibre alimentare: 1 gram;
- sodiu: 3mg;
- vitamina B6: sub 1 mg;
- magneziu: sub 1 mg;
- potasiu 306 mg.
Cura de struguri
-  Cura scurta Durează trei zile, timp în care veţi consuma cate 750g – 1.500g de struguri pe zi. Cura este recomandată în bolile de ficat şi rinichi.
-  Cura medie Durează 15 zile. În prima zi veţi consuma 1 kg de struguri, apoi câte 500g de struguri pe zi. Aceată cură este recomandată în restul afecţiunilor menţionate mai sus.
-  Cura lungă.  Durează o lună şi este recomandată în cazul cancerului. În primele doua zile, bolnavul consumă 500g de struguri/zi, în zilele 3 şi 4 cantitatea creşte la 750 g.
Vinul, ca medicament
Atât timp cât este consumat cu moderaţie şi produsul este unul de foarte bună calitate, vinul este un medicament care îmbunătăţeste starea de sănătate, revigorează organismul, are efect antiviral, antistres, scade colesterolul şi previne afecţiunile cardiovasculare. În schimb, consumat în exces, mai mult de două, trei pahare pe zi, vinul afectează grav sănătatea. Intoxicaţia etilica acută (beţia) şi intoxicaţia etilică cronică (alcoolismul cronic) duc la tulburări digestive, intoxicarea ficatului şi pancreasului. Acestea sunt doar câteva din efectele nocive ale abuzului de vin.

Tags: mustul cancer, struguri

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.