You are here: Home // Detectivi // Şuţii !

Şuţii !

O întâlnire întâmplătoare mi- a reamintit cîteva din momentele activităţii mele, legate de hoţii din buzunare, cărora, în jargon, li se mai spune şi „şuţi”. Într-una din zile, merg la un bar numit BARCELONA, proprietatea unui fost mare fotbalist severinean Gabi Boştină, probabil mare fan al echipei spaniole de i-a pus un aşa nume. Vine tineret acolo, lumea bună a Severinului.
Cine intră pe uşă la un moment dat ?! Sandu Bărbuţ din Schela, “belgianul” cum i se mai spune. Îmbrăcat elegant, cu ochelari de vedere pe nas, fapt ce m-a surprins pentru ca este cam tânăr, mă vede şi vine glonţ la mine la masă.
- Ce mai faci colonele?, mă salută el zgomotos.
- Ia loc Sandule, că nu te-am văzut cam de mult. Ce faci, ai intrat în rândul intelectualilor, îl invit eu, făcând aluzie la ochelari.
- Aaa.., nu şefu’, sunt la mişto!
- Cum adică?, zic eu, nedumerit.
- Sunt falşi şefule, nu au nici o dioptrie, dar îmi place să-i port, că par mai interesant şi îmi dă aşa un aer de intelectual.
- Pe unde mai trebăluieşti pe afară, Sandule?
- Sunt în Belgia şefule, acolo m-am înţelenit, lume bună, trai frumos, n-am ce zice.
- Şi cu ce te mai ocupi !?
- Sunt “Profesor” şefule, ce, numai mata crezi că predai. Eu, eram lector universitar la Craiova, am avut-o studentă pe sora lui. Ea mă mai ţinea la curent cu isprăvile lui Sandu. Şi ca să înţeleagă cititorii cine este Sandu, pot să spun că mi-am făcut ucenicia cu el. Eu eram tânăr ofiţer de judiciar, la Poliţia municipală, iar Sandu pe atunci avea doar 14 ani, dar era cel mai periculos hoţ din buzunare şi opera în fosta „piaţă a sârbilor”, cum i se spunea la Piaţa Crihala înainte de Revoluţie. Acolo opera Sandu. Pericol public, nu alta. Îl ducea-i la Centrul de minori, dar a doua zi fugea şi îl găseai tot acolo. Ăsta era Sandu!
- Ce fel de profesor eşti tu, mă Sandule?
- Şefu’, eu am progresat mult de când am plecat din Severin. Afară, şuţii internaţionali, că suntem mulţi, au făcut un clasament pe „meserie”. Eu sunt considerat numărul doi. Sunt în top, şefu. Cu acest statut, normal că nu-mi mai permit să merg eu şi să bag mâna la caraiman. Acum vin începătorii la mine să-i instruiesc, îmi iau câte 300 de euro pe oră de la fiecare să îi învăţ meserie. Fac teorie la sală, dar şi multă practică pe teren, unde mergem să operăm. Eu asist şi le pun note. Din asta trăiesc acum, şi chiar foarte bine, şefu.
- Drace Sandule, păi eu nu câştig nici zece euro pe oră cu toate doctoratele mele.
- Şefu’, ai carte, n-ai parte, parcă aşa spunea un proverb.Nu spunea aşa , dar am înghiţit în sec şi am tăcut. A dat el o bere şi văzând că m-am enervat a schimbat subiectul. Uite aşa mi-a venit ideea să scriu un articol despre şuţii din buzunare.
Ca fost ofiţer de poliţie judiciară, în care am activat circa 20 de ani, bineînţeles că am avut de-a face şi cu această categorie de „intelectuali” . Nu era specialitatea mea, noi ofiţerii biroului judiciar eram repartizaţi pe „linii de muncă”. Eu mă ocupam de infracţiunile cu violenţă (omoruri, tâlhării, violuri, bătăi), şi aveam de-a face mai mult cu bătăuşii de prin cârciumi sau cartierele rău famate ale Severinului. Eram un dur, se spunea că îngheţa sângele în bătăuşi când mă vedeau. Iar când făceam acţiuni pe furturi din buzunare, din echipă făceau parte cei din linia de profil, iar eu îi acopeream în caz că se lăsa cu mardeală. Apăream,în general, în momentul în care realizau flagrantul, adică îi prindeau cu mâna în caraiman.
Îmi amintesc cu nostalgie de colegul meu Papa, Dumnezeu să-l odinnească!, că nu mai este printre noi, un tip mic de statură, şters ca figură, aşa cerea fişa postului la ei, de care nu bănuia-i că este ofiţer de poliţie. Acest avantaj îl făcea să fie extrem de periculos pentru şuţii din buzunare, care nu-l dibuiau. L-am dus la teatru, unde eram prieten cu directorul, iar el şi-a ales recuzita ce-i trebuia: peruci, mustăţi, haine de vagabond, şi când se îmbrăca… nu-l mai cunoşteam nici noi colegii, darămite hoţii.
Mi-aduc aminte de un şuţ în vârstă, cam 70 de ani avea, şi care în tinereţe făcuse prăpăd în Bucuresti. Acum se pensionase si a venit în Severin, pentru că aici se petrece toată povestea. Îl chema Niculescu Gheorghe zis “Gogu Trombon”. Noi îi ziceam simplu nea Gogu, aşa îl ştia toată lumea, şi se supăra teribil, dacă atunci când discutai cu el nu-i spunea-i “Dom’ Profesor”.
Aveam informaţii că opera din nou în Autogară, locul ideal pentru şuţi, după numărul mare de plângeri care veneau la poliţie.
Am făcut echipa, cu cpt. Papa vârf de lance şi într-o dimineaţă, când toţi somnoroşii orbecăiesc şi se înghesuie să prindă autobuzul spre ţară, nea Gogu opera deja. Papa trece la acţiune şi îl prinde pe Dom’ Profesor cu mâna la caraiman. Semnal scurt şi noi care eram ascunşi să nu se însemne că e potera în autogară, sărim ca ulii şi-l înhăţăm pe nea Gogu. Îl urcăm repede în maşină şi la secţie cu el. Nea Gogu, speriat , se uita după ăla care îl prinsese. Îl identifică pe Papa, se uită la el admirativ şi-i zice respectuos, ca între meseriaşi:
- Tinere, eşti bun şi tu, o să ai o carieră frumoasă. Puţini se pot lăuda că l-au prins la caraiman pe Gogu Trombon. Parcă-l văd pe Papa cum mustăcea. Să-l prinzi în flagrant pe nea Gogu nu era treabă uşoară şi la îndemâna oricui. Începem să-i facem dosar pentru furt şi ne trezim că nea Gogu vrea la Comandant. Îl ducem. Ce i-a spus Comandantului nu ştim, doar bănuiam. Mă chemă Comandantul, mă ia la prelucrat că nea Gogu este om bătrăn, că i-a promis lui că nu mai fură în veci şi cine ştie ce alte chestii siropoase i-o mai fi spus, şi îmi dă ordin să-l internăm la un Azil de bătrâni, undeva în judeţ. Îl iau pe nea Gogu, îi pun hârtia în mână si-l duc la autobuz. Îl dau în primire şoferului şi-i spun să-l lase la Azil, iar noi eram bucuroşi că am scăpat de furtişagurile lui.
A doua zi mă cheamă Comandantul. În drum spre el îmi frecam mâinile, credeam că o să mă laude pentru operaţiunea îndeplinită. Intru în birou, Comandantul, negru la faţă, îmi aruncă în braţe nişte hârtii.
- Citeşte, îmi ordonă scurt! Mă uit pe hârtii, am simţit că se învârte pămăntul cu mine şi m-am aşezat uşor pe scaun. Erau plângeri ale oamenilor din autobuzul în care îl urcasem pe Gogu. Le dispăruseră la toţi potofelele. Pe drum, nea Gogu îi operase la caraiman. Cinci plângeri erau. Du-te Tudore după el, ia-l de la Azil , adu-l la poliţie din nou, iar dosar şi nervi, nu mai spun.
- Bine măi nea Gogule, ce mi-ai spus mie ieri cănd te-am dus la autobuz, că nu mai furi în veci, parcă aşa mi-amintesc?
- Comandante, aşa îmi zicea el, n-ai învăţat nimic despre meseria asta. Dacă ai fi citit şi mata puţină literatură de specialitate, m-a luat la mişto Dom’ Profesor, ai fi învăţat că singura „meserie” de care nu te poţi lăsa niciodată este ciordeala de portofele. Omule, până mori, cât timp mai mişti mâinile şi vezi un portofel că-ţi face cu ochiul, iar ghiolbanul este cu capul în nori, nu poţi să rezişti tentaţiei. E ca un magnet. Pac şi mâna fuge pe el.
- Şi ce să fac eu cu dumneata măi nea Gogule, că eşti om bătrân. Să te duc iar la puşcărie?
- Taie-mi mâinile Comandante, că numai aşa mă las…!
- Bravo, nea Gogule, lasă că o rezolvăm noi. Nervos, îi trag o înjurătură şi-o scatoalcă după ceafă, îl iau pe sus, că era pirpiriu, îl urc în maşină şi la gară cu el. Când se vede în gară, mă întreabă nedumerit:
- Şi acum unde mă trimiţi frăţioare!?
- Nu te duc niciunde, aştept să vină trenul. Ştii că nu pot să-ţi tai mâinile, dar te arunc în faţa trenului şi poate ţi le taie locomotiva. Am început să joc teatru. Nervos, cu mâinile înfipte în ceafa lui, aştept trenul. Se auzi un şuierat de locomotivă. Sosea trenul. Gogu începu să se frământe, încercă să scape din încleştare. Eu nimic. Roşu de mânie, îi zic:
- Gogule scap lumea de tine, poate m-o ierta Dumnezeu pentru fapta mea, dar nu am altă alternativă. I-am mai tras o înjurătură câinească, aşa printre dinţi. Gogu intră în fibrilaţii.
- Comandante, mâncaţi-aş p…a ta, te rog din suflet nu face fapta asta, că te bate Dumnezeu. Jur pe toate portofelele ca nu mai fac în veci nici o nenorocire. Lasă-mă, te rog, să mă duc înapoi la Azil. Mă duc singur, nu mai fur în veci, Comandante!
Eu , nimic, cu mâna înfiptă în ceafa lui aşteptam locomotiva să ajungă în dreptul meu. L-am prins bine de haină şi când a sosit locomotiva, m-am făcut că-l aruc în faţa ei. S-a speriat de moarte. Am văzut că a făcut pe el de frică.
- Comandante, du-mă te rog la WC! M-am pişat pe mine de frică. Du-mă la Azil şi jur că nu mai ies de acolo decât cu picioarele înainte.
- L-am pus iarăşi pe autobuz. Nu am mai auzit de el până a murit. Şi-a ţinut cuvântul.

Va urma.

Dumitru TUDOR

Tags: suti

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.