You are here: Home // Actualitate // Un senator sare în apărarea poliţistului Traian Berbeceanu

Un senator sare în apărarea poliţistului Traian Berbeceanu

“Nu o să mă pronunţ asupra vinovăţiei comisarului şef Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Alba Iulia, arestat cu o lună în urmă de Curtea de Apel Alba Iulia, la propunerea procurorilor din Serviciul Teritorial Alba Iulia al DIICOT. Nu o să spun că Traian Berbeceanu a fost un zeu sau un sfânt, dar, ca parlamentar şi cetăţean, inclusiv ca fost procurer, nu pot să nu spun că se ridică mari semne de întrebare asupra legalităţii şi temeiniciei arestării comisarului şef Berbeceanu doar în baza unor suspiciuni rezonabile, nu a unor probe directe, suspiciuni întemeiate pe declaraţiile îndoielnice ale unor interlopi pe care poliţistul incriminat i-a anchetat, determinând arestarea şi condamnarea lor.

Şi nu pot să nu mă întreb de ce comisarul şef Berbeceanu a adunat peste 18000 de susţinători pe reţelele de socializare. Cred că pentru că a fost un poliţist profesionist, care a fost apreciat cu calificativul “foarte bine” în toţi cei 20 de ani de activitate şi a fost declarat în 2007 poliţistul anului din România. Cred că pentru că a fost un poliţist dedicat profesiei şi devotat comunităţii pe care a servit-o, destructurând în judeţele aflate în aria sa de competenţă (Hunedoara, Sibiu, Alba) numeroase şi periculoase reţele de crimă organizată, profilate pe trafic de droguri, trafic de persoane şi proxenetism, trafic de minori, trafic cu obiecte din patrimoniul cultural-naţional, braconate arheologic din cetăţile dacice din munţii Orăştiei, şantaj şi infracţiuni de mare violenţă. Din cauza profesiei şi-a sacrificat de nenumărate ori familia şi a fost obligat să-şi trimită copilul minor la bunici pentru a beneficia de mai multă protecţie. Cred că pentru că a fost un poliţist curajos, ferm şi intransigent, care nu a făcut compromisuri cu marii interlopi şi cu protectorii lor din instituţii importante ale statului, cu atribuţii în monitorizarea şi combaterea criminalităţii. Cred că şi pentru că nu a fost ahtiat după bani, avere şi alte privilegii, ca alţi colegi de breaslă, dovada concludentă fiind declaraţia sa de avere, în care sunt consemnate un apartament, un teren (78 mp), două autoturisme (Skoda Octavia şi Volkswagen Bora) şi o remorcă.

Conform informaţiilor date publicităţii, dar şi în urma unor investigaţii proprii, am temeiuri să cred că Traian Berbeceanu este victima unei monstruoase coaliţii constituită din şefi de la DIICOT, SRI, DGIPI şi MAI, pe care i-a deranjat sau chiar afectat direct cu unele dintre anchetele sale. Astfel, comisarul şef Berbeceanu şi-a atras ostilitatea SRI, după ce l-a anchetat pe şeful Direcţiei Judeţene Alba a Serviciului Român de Informaţii, colonelul Ioan Târnu, care a fost reţinut şi trimis în judecată pentru infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional şi favorizarea infractorului, într-un dosar având ca obiect contrabanda cu utilaje aduse din Occident. Colonelul Târnu a fost primul şef judeţean al SRI care a fost reţinut pentru fapte penale, iar acest precedent a constituit o palmă grea pentru principalul serviciu secret din România, mai ales că era vorba de infracţiuni de crimă organizată. Comisarul şef Berbeceanu a deranjat şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) întrucât a anchetat interlopi protejaţi de anumiţi şefi locali din serviciul secret al Ministerului Afacerilor Interne.

Comisarul şef Berbeceanu şi-a atras şi ostilitatea unor şefi din Poliţia Română şi din Ministerul Afacerilor Interne, ca, de exemplu, chestorul Nicolae Căbulea, care a fost vreme îndelungată şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, iar, după preluarea guvernării de către USL în mai 2012, a fost promovat, pe filieră PNL, prim-adjunct al ministrului de interne, cu rang de secretar de stat. Potrivit unor surse din MAI, Berbeceanu a avut curajul (dar şi neinspiraţia) să-i transmită tranşant chestorului Căbulea, suspectat de acte de corupţie şi de protejarea unor reţele mafiote, cunoscut ca având proptele puternice la Bucureşti, că este un infractor pe care ar trebui să-l ia în mapă. În fine, în ultimii ani Berbeceanu a intrat în conflict şi cu procurorul şef al DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureşan, şi cu procurorul Sergiu Cean (colegul acestuia de birou), pe care i-a acuzat de atitudine obstrucţionistă sau părtinitoare în anumite dosare, iar aceştia i-au reproşat că le-ar fi interceptat convorbirile telefonice.

Având semnale că este ţinta unei conjuraţii, comisarul şef Berbeceanu a transmis şefilor naţionali ai Poliţiei Române şi DIICOT memorii ample şi detaliate cu privire la problemele cu care s-a confruntat în calitate de şef al BCCO Alba Iulia, îndeosebi cu procurorul şef al Serviciului Teritorial al DIICOT. Din păcate, şefii IGPR şI DIICOT nu au acordat atenţia cuvenită acestor memorii, ajungându-se după câteva luni la arestarea discutabilă a comisarului şef Berbeceanu şi la scandalul mediatic ce a urmat. Modul în care a fost tratat cazul Berbeceanu de instituţii importante ale statului, inclusiv de justiţie, riscă să-i descurajeze pe poliţiştii profesionişti, dedicaţi şi cinstiţi, riscă să afecteze mobilizarea şi eficienţa Poliţiei Române, îndeosebi a structurii de luptă împotriva crimei organizate. Lucrătorii din brigăzile de combatere a crimei organizate sunt poliţiştii care se confruntă cu cele mai mari riscuri şi suportă cele mai mari privaţiuni întrucât au de a face cu zona cea mai periculoasă şi decadentă a societăţii (traficanţi de droguri, de armament sau de persoane, proxeneţi, prostituate, cămătari, şantajişti, evazionişti, criminali la comandă ş.a.). Pentru a forma un profesionist anticrimă organizată este nevoie de cel puţin 10 ani, ca în cazul ofiţerilor de spionaj sau de contraspionaj.

Consider că am prezentat suficiente motive pentru care justiţia trebuie să acorde o atenţie sporită cazului Berbeceanu. Acest poliţist merită şi trebuie să i se facă dreptate. Până la capăt”.

                                                   Senator,
Valer Marian

Articol preluat din ziarul Cotidianul, de către

Detectivul de serviciu

Tags: berbeceanu, comisarul berbeceanu, traian berbeceanu

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.