You are here: Home // Dezvaluiri // URSUL ŞI CIRCARII

URSUL ŞI CIRCARII

,, ….. puncte de vedere”

 

Am urmărit sîmbătă seara, 14.06.2014, emisiunea Alessandrei Stoicescu, Q&A unde, fără să mă mir, l-am văzut ca invitat şi pe PETRE ROMAN , revoluţionar de primă mîna al României , profesor universitar , specialist în lovituri de stat, mecanica fluidelor sociale, dezorganizarea şi subminarea economiei naţionale, incitare la ură, discordie naţională şi discordie socială sectorială.
În emisiunea amintită am văzut cum cu o vehemenţă demnă de o cauză mai bună, distinsul invitat susţinea că prin actuala logodnă-concubinaj PNL-PDL, partidul domniei sale nu-l favorizează în vreun fel pe Traian Băsescu şi, evident n-ar avea nici o legătură cu acesta, pentru că , vezi doamne, PDL ,,s-a rupt cu mult timp în urmă de Traian Băsescu”, delimitîndu-se de acţiunile antinaţionale şi antiromâneşti ale acestuia.
Sînt surprins de faptul că cel în cauză este plimbat mereu, prin marile televiziuni de ştiri unde-şi dă cu parerea şi ne învaţă ce şi cum în legatură cu mai binele ŢĂRII.

 

Eu ştiu cu certitudine cîteva lucruri care nu ar trebui, în viziunea mea, sub nici o formă uitate. Astfel, Petre ROMAN a fost primul care, din balconul  CC al PCR a formulat şi a strigat jos securitatea. Apoi, din însărcinarea expresă a unor prieteni din PIAŢA COMUNĂ a declanşat dezorganizarea agriculturii  României, dînd tonul unei  desocializări haotice  a C.A.P- urilor, deşi, conform legislaţiei în vigoare la acea vreme, totul se putea face legal, organizat, asta pentru că în legea cooperaţiei agricole era stipulat cum se înfiinţează şi se desfiinţează C.A.P- urile.
Sarcina din partea UE pentru această operaţiune era determinată de faptul că produsele agro-alimentere românesti erau bio şi deveniseră concurente pe pieţele Europei de Vest, România plătindu-şi o parte din datoria externă şi prin asemenea produse, trimise pe aceste pieţe în baza unor acorduri comerciale bilaterale semnate de şefii de state, practicîndu-se preţuri de dumping. Este evident ca datorită acestui tip de acorduri România nu putea fi supusă unor sancţiuni din partea agenţiilor internaţionale de control şi supraveghere.  Toate acestea se petreceau în condiţiile unei supraproducţii agro-alimentare în interiorul Pieţei Comune.
Pentru dezorganizarea agriculturii României, Petre ROMAN a primit <<la cheie>> o vilă cu cca. 25 de camere la DAWOS. Ştiu asta din sursă umană sigură. Nu ştiu dacă a mai primit şi altceva.

Din surse colaterale am aflat că prima venire a minerilor la Bucureşti s-a datorat în cea mai mare măsură lui P. ROMAN, care a negociat cu sindicatele acest lucru odata cu promisiunile de susţinere a mineritului în Valea Jiului şi nu numai. Sigur, cînd au venit de l-au dat jos au fost motivaţi de faptul că nu s-a ţinut de promisiuni .

La puţină vreme după constituirea noilor structuri naţionale de informaţii ale României, Petre ROMAN a cerut directorului Virgil MAGUREANU să ordone unităţilor S.R.I. să analizeze şi să propună specialişti din unitaţile economice şi din instituţii, apţi şi potriviţi să ocupe funcţii de conducere. Evident că după ce i-au fost prezentate listele (în cele mai multe cazuri 2 sau 3 propuneri pentru un post), niciuna din persoanele nominalizate nu au fost promovate, premierul concluzionînd că ar fi informatori ai instituţiei.   Nu acelaşi lucru s-a întîmplat cu cei apropiaţi lui, cum ar fi Radu BERCEANU şi, nu în ultimul rînd, Traian BĂSESCU. Radu BERCEANU, bunăoară, pe lînga faptul ca a fost patentat revoluţionar a primit cca. 70 vagoane  cu produse diverse din Belgia, în chip de ajutoare umanitare, sub coordonarea nemijlocită a unui angajat al Secretariatului pentru informaţii al NATO, produse care au constituit baza de pornire a activităţilor lui de întreprinzător privat.

În legătură cu angajatul Secretariatului pentru informaţii al NATO mai fac precizarea că în primăvara anului 1990 s-a prezentat la sediul autorităţii provizorii a judeţului Mehedinţi (CPUN) solicitînd să i se atribuie spre folosinţă, cu titlu gratuit, o vilă situată în centrul municipiului Dr. Tr. Severin, cunoscută de localnici şi nu numai, ,,Vila Tito” urmînd a constitui aici CASA BELGIEI din ROMANIA, prezentînd un proiect de statut al acesteia şi norme de funcţionare. În aceste împrejurări, secretarul CPUN, fostul judecător Popa STATE, a afirmat că ar fi de acord cu acest lucru dar să fie infiinţată şi în Belgia CASA ROMANIEI. Cel în cauză a făcut precizarea ca nu are împuternicire din partea guvernului său pentru aşa ceva, retrăgîndu-se fără a mai insista.
Cînd PNL se afla în componenţa USL specialistul-analist Petre Roman era extrem de vehement cu privire la actiunile lui Traian Basescu şi PDL care-l susţinea necondiţionat şi, evident îl conducea dictatorial-discreţionar pîna la nealegerea Elenei Udrea ca preşedinte al PDL.
Petre Roman a condus primele două guverne postdecembriste. Mason de nivel înalt, intens susţinut de Marele Orient al Franţei şi de lojile italiene, Petre Roman participă activ în septembrie 1990 la întâlnirile cu Marele Suveran al masoneriei italiene, Elvio Schubba. Un document inedit, publicat în 1990, demonstrează apartenenţa sa la masonerie. Este vorba despre o scrisoare care îi poartă semnătura, alături de menţiunea strict secret, adresată ca de la frate la frate, ambasadorului României la Cairo, Ion Angelescu. „Sunteţi autorizat”, scrie Petre Roman, „ca imediat după primirea la preşedintele Mubarak, să îl asistaţi la ceremonia afilierii în loja Memphis-Misraim din Cairo pe trimisul nostru, fratele Gelu Voican, adept al Ordinului nostru cu gradul de Cavaler Kadosh, în Loja de Rit scoţian, rectificat şi acceptat în care aţi primit Lumina”. Fratele Gelu Voican la care face referire ordinul lui Roman este nimeni altul decât Gelu Voican Voiculescu. Acesta ocupa pe atunci funcţia de viceprim-ministru, adică era adjunctul lui Roman. Deputatul Vasile Matei a dezvăluit ulterior, în februarie 1998, că Petre Roman şi Adrian Năstase (ministru de externe în al doilea guvern Roman) nu fac parte din aceeaşi lojă masonică, dar  sunt amândoi francmasoni.
Sub mîna forte a ,,emanatului iluminat” Ion ILIESCU, Petre ROMAN a iniţiat şi coordonat, la solicitarea expresă a lui Silviu BRUCAN, agresiunea asupra bazei economico-sociale declarînd, degradant şi anticonstituţional, că industria este un morman de fiare vechi.
Fundamental, economia cea blamată, praduită şi înstrăinată, se ilustra prin participari în top mondial, era în masură să dezvolte investiţii fără împrumuturi înrobitoare, să susţină fundamental bugetul. Cumulînd şi culpabila înstrăinare a bogaţiilor solului şi subsolului, unele de substanţă strategică, găsim şi motivaţia disperării unor obidiţi actuali. Toate aceste fapte sînt repere penale mult mai dure decît cele puse în cîrca dictatorului împuşcat – ele revin celor care, în mod iresponsabil, nedemn şi antinaţional, au participat succesiv la dezastru. Mulţi dintre ei , mai ales întîiul prim ministru, prin prezenţe agasante la  TV, dau şi astăzi lecţii de morală naţiunii.
O fi oare spre bine?!?!!
Ioan MIHUŢ

Tags: petre roman

Leave a Reply

Current month ye@r day *


Primim informaţii despre cazuri de corupţie şi despre nedreptăţi flagrante, tolerate sau muşamalizate de reprezentanţii instituţiilor statului. Trimiteţi-le la adresele de email: tdumitru @email.ro sau ag_tudor@yahoo.com, ori va prezentati cu ele la sediul Agentiei din str. Maresal Averescu, nr. 30, numai dupa ce stabilim contactul la tel: 0744.881.694. De restul se vor ocupa detectivii noştri.


Copyright © 2013 Detectivul Online. All rights reserved.